Indicele Bursei din Paris a atins astăzi un nou maxim istoric, ca urmare a așteptărilor privind schimbarea de politică monetară a mai multor bănci centrale

Indicele Bursei din Paris a atins astăzi un nou maxim istoric, ca urmare a așteptărilor privind schimbarea de politică monetară a mai multor bănci centrale

În cursul dimineţii, indicele CAC 40 a urcat până la 7.582,11 puncte, depăşind precedentul record care data din 24 aprilie.

În total, de la începutul anului şi până în prezent, indicele CAC 40 al Bursei de la Paris a înregistrat un salt de 16,88%, printre performanţele cele mai notabile înregistrate în această perioadă fiind titlurile grupului auto Stellantis, care s-au apreciat cu aproape 60%, precum şi acţiunile Safran, care au înregistrat un salt de peste 40% şi acţiunile Hermes cu o creştere de aproape 40%.

„Sectorul industrial a fost motorul acestei creşteri, stimulat de un fenomen de recuperare pentru că nu a beneficiat de creşterea cotaţiilor acţiunilor post-Covid”, a comentat Christopher Dembik, consilier pentru strategii de investiţii la Pictet AM. De asemenea, sectorul luxului, care are o cotă importantă la bursa franceză „se ţine bine în pofida unor rezultate semestriale considerate sub aşteptări de către piaţă”, a adăugat analistul.

În ultimele săptămâni este palpabilă însă o modificare a aşteptărilor privind politicile monetare, subliniază Christopher Dembik. „Astăzi piaţa consideră că vom avea un ciclu de reduceri de taxe în anul următor, şi mai important, că va avea acelaşi ritm ca şi cel din trecut”, a spus Christopher Dembik.

Pentru a ţine sub control explozia preţurilor, Rezerva Federală americană, care organizează marţi şi miercuri ultima reuniune de politică monetară din acest an, a majorat costul creditului în 11 reprize, ducându-le la un interval cuprins între 5,25% şi 5,50%, cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani. La rândul său, Banca Centrală Europeană a majorat dobânzile în zece reprize ducând costul creditului în zona euro la un maxim istoric de 4%.

La nivelul întregului continent, indicele bursier Eurostoxx 50, care regrupează primele 50 de capitalizări bursiere europene, evoluează în prezent la cel mai ridicat nivel de la debutul său în 2007. La fel, indicele Eurostoxx 600, care regrupează primele 600 de capitalizări bursiere europene, continuă să se apropie de vârful atins la finele lui 2021.

Sursa foto: Flickr

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top