Principalele servicii speciale primesc mai mulți bani de la Buget. STS, sume record în 2024, urmate de scăderi masive din 2025

Principalele servicii speciale primesc mai mulți bani de la Buget. STS, sume record în 2024, urmate de scăderi masive din 2025

Proiectul de lege privind Bugetul de Stat pe 2024 prevede o alocare de aproape 1,9 miliarde de lei pentru STS, cel mai mare buget din istoria acestei instituții și cu peste 25% mai mult decât sumele ce vor fi cheltuie până la finalul lui 2023.

Conform informațiilor care fundamentează Bugetul serviciului, banii vor fi folosiți în bună măsură pentru implemtarea unor proiecte, inclusiv proiecte cu fonduri europene, menite să crească siguranța cibernetică pe teritoriul României și capacitatea instituțiilor de a evita sau a respinge eventuale atacuri, mai ales în contextul foarte tensionat din ultimii ani. Din 2025, totuși, STS va avea un buget cu mult redus, adică doar între 730 și 780 de milioane de lei, de peste două ori mai mic decât în 2024, mai arată documentul citat. AICI puteți consulta prioritățile STS ca ordonator de credite.

SRI va beneficia de o creștere cu 25,5% a alocărilor, până la 5,5 miliarde de lei, fiind și cel mai important serviciu din România. Prioritățile SRI din postura de ordonator de credite pot fi consultate AICI.

Pe de altă parte, Serviciul de Informații Externe (SIE) rămâne „Cenușăreasa” sistemului din punctul de vedere al alocărilor bugetare. SIE primește 686 de milioane de lei, cu doar 1,75% mai mult decât a cheltuit anul acesta și aproape la indigo cu sumele alocate în ultimii ani. De altfel, pe toată perioada 2024-2027, sumele bugetate sunt în aceeași linie, adică între 650 și 700 de milioane de lei. De remarcat că ponderea cheltuielilor cu personalul la SIE (circa 50% din total buget) este semnificativ mai mare decât la celelalte servicii. AICI puteți consulta prioritățile SIE ca ordonator de credite.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top