Ministerul Muncii a inițiat o ordonanță pentru creșterea salariilor din instituțiile subordonate

Ministerul Muncii a inițiat o ordonanță pentru creșterea salariilor din instituțiile subordonate

„Ministerul Muncii a iniţiat o ordonanţă de Guvern cu privire la creşteri salariale pentru colegii noştri din instituţiile deconcentrate, din instituţiile subordonate ale Ministerului Muncii. Aşteptăm să terminăm circuitul de avizare pentru a intra în vigoare”, a menţionat aceasta.

Întrebată dacă există bani pentru aceste majorări salariale, ministrul Muncii a precizat că impactul bugetar este de 40 de milioane de euro.

„Este foarte important ca, de fiecare dată, să avem ordinea priorităţilor şi, sigur, impactul pentru colegii noştri de la instituţiile Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale este un impact nu foarte mare, este un impact raportat la bugetul de stat al României şi în raport cu complexitatea şi importanţa socială a muncii dânşilor. Chiar aş spune eu, ca ministru al Muncii, este un impact mic, de 0,200 de miliarde lei, adică 40 de milioane de euro impactul total pe care aprobarea acestui act normativ l-ar presupune”, a menţionat ministrul Muncii.

La sfârșitul lunii noiembrie, angajații Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), instituție subordonată MMSS, au intrat în grevă, fiind nemulțumiți de nivelul salariilor. În date de 29 noiembrie, în urma negocierilor dintre Blocul Național Sindical și reprezentanții CNPP pe de o parte și premierul Ciolacu și ministrul Muncii pe de altă parte, s-a ajuns la un acord pentru încetarea grevei, urmând ca Ministerul să propună până la sfârșitul anului o ordonanță de mărire a salariilor. Creșterile pentru angajații CNPP ar urma să se situeze între 330 și 1.500 de lei net. Mai multe detalii aici și aici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top