Uniunea Europeană extinde cu trei ani regulile de origine aplicabile vehiculelor electrice şi bateriilor din Marea Britanie

Uniunea Europeană extinde cu trei ani regulile de origine aplicabile vehiculelor electrice şi bateriilor din Marea Britanie

Regulile de origine pentru vehiculele electrice şi baterii prevăzute de Acordul comercial şi de cooperare au fost elaborate în 2020 cu obiectivul de a stimula investiţiile în capacitatea de producţie a bateriilor a UE. Circumstanţele neprevăzute apărute începând din 2020, inclusiv agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, impactul pandemiei de COVID-19 asupra lanţurilor de aprovizionare şi concurenţa sporită din partea noilor scheme internaţionale de sprijin sub formă de subvenţii, au condus la o situaţie în care extinderea ecosistemului european al bateriilor a fost mai lentă decât se anticipase iniţial. Acesta este contextul în care a fost adoptată decizia de joi, care are în vedere şi preocupările exprimate de industria europeană a autovehiculelor, a bateriilor şi a produselor chimice, precum şi de sindicate.

Prelungirea este punctuală şi nu poate fi extinsă deoarece Consiliul de parteneriat nu mai este abilitat să modifice aceste norme până în 2032. Aceasta înseamnă că industria UE trebuie să îşi intensifice investiţiile pentru a-şi spori şi a aprofunda capacităţile de producţie de baterii. În plus, industria trebuie să îşi evalueze lanţurile de aprovizionare pentru a se asigura că vehiculele destinate exportului către Regatul Unit sunt asamblate cu baterii originare din UE (sau originare din Regatul Unit), cu scopul de a se conforma regulilor de origine aplicabile de la 1 ianuarie 2027.

În paralel, UE îşi intensifică eforturile pentru a sprijini producţia şi dezvoltarea unui număr mai mare de baterii în UE. Aceste eforturi includ mecanismul de finanţare, recent anunţat, în cuantum de până la trei miliarde de euro menit să stimuleze industria producătoare de baterii din UE. Acest lucru va crea efecte de propagare semnificative pentru întregul lanţ valoric european al bateriilor, în special pentru segmentul său din amonte, şi va sprijini asamblarea vehiculelor electrice în Europa.

Decizia intră în vigoare joi. Aplicarea regulilor de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice şi vehiculele electrificate, aplicabile până la 31 decembrie 2023, se prelungeşte până la 31 decembrie 2026. De la 1 ianuarie 2027, se vor aplica regulile de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice şi vehiculele electrificate astfel cum sunt prevăzute în anexa 3 la Acordul comercial şi de cooperare.

Acordul comercial şi de cooperare instituie normele care reglementează schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit. Aceste norme includ reguli de origine care specifică modul în care un produs poate fi considerat ca fiind originar din UE sau din Regatul Unit. Numai produsele originare din una dintre părţile la Acordul comercial şi de cooperare dintre UE şi Regatul Unit pot beneficia de regimul preferenţial instituit prin acord.

Consiliul de parteneriat este organismul decizional de cel mai înalt nivel prevăzut de Acordul comercial şi de cooperare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top