Această oprire la sol survine în urma unei ”sesizări anonime” potrivit căreia avionul ”transporta pasageri indieni (…) susceptibili de a fi victime ale traficului de persoane”, a precizat pentru AFP parchetul din Paris.
O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a stabili dacă există probe care să confirme suspiciunea de trafic de fiinţe umane în cadrul unei bande organizate, infracţiune care se pedepseşte cu 20 de ani de închisoare şi o amendă de trei milioane de euro. Au loc audieri şi verificări privind condiţiile şi destinaţiile transportului pasagerilor.
Potrivit unei surse apropiate cazului, care a declarat că avionul a făcut o escală în Franţa pentru realimentare, este posibil ca pasagerii indieni să fi vrut să călătorească în America Centrală pentru a încerca să intre ilegal în Statele Unite sau Canada.
Prefectura din Marne (nord-estul Franţei) a indicat că acest zbor, al companiei româneşti Legend Airlines, „a rămas blocat pe pista aeroportului Vatry după aterizarea sa (joi) după-amiază” şi o intervenţie a poliţiei de transport aerian la bord.
Prefectura a confirmat pentru AFP că avionul se afla încă la sol vineri după-amiază.
Potrivit prezentării de pe propriul site, Legend Airlines este o companie aeriană înregistrată în Uniunea Europeană, care a fost înființată în 2020 și are baza la București. Sediul companiei este în orașul Voluntari. Flota acesteia este formată din aeronave din familia Airbus A340, singurele disponibile în România și pregătite pentru zboruri charter și ACMI.
Sursa foto: Pagina de Facebook a Legend Airlines