“Al doilea apel este prima schemă de ajutor de stat din Uniunea Europeană pentru sprijinirea producției de hidrogen și poziționează România printre liderii acestui domeniu de vârf al viitorului. Valoarea totală a proiectelor finanțate depășește 1,2 miliarde lei. Evaluările au fost efectuate de către experții Băncii Europene de Investiții (BEI) și ai ministerului. Este și ultimul jalon restant din PNRR al Ministerului Energiei. Am reușit astfel să recuperăm decalajele și să accelerăm la maxim investițiile”, a scris ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe facebook.
Pe lista proiectelor aprobate și care ar urma să primească finanțare sunt două ale companie petroliere OMV Petrom, unul al companiei de construcții Infra Expert și unul al firmei de închiriere și leasing de echipamente Sudarec Romserv. Mai sunt două proiecte în rezervă, unul al instalatorului de sisteme fotovoltaice Tehnomir Oradea (acum Ensys) și de compania Intervenții Active în Atmosferă SA, specializată în combaterea grindinei cu rachete.
Este doua tentativă a Guvernului de aproba proiecte pe hidrogen, asa după ce, în primăvară, Ministerul Energiei semnase contracte cu șapte beneficiari care au depus poiecte, dar procedura nu a mers mai departe pentu că a fost anulată de Comisia Europeană, care atunci a suspectat nereguli. Contractele semnate atunci au fost reziliate pe cale amiabilă, în vară.