Serbia: președintele Vucic respinge ideea unei investigații internaționale a presupuselor fraude de la alegeri

Serbia: președintele Vucic respinge ideea unei investigații internaționale a presupuselor fraude de la alegeri

„Alegerile sunt o chestiune ce priveşte organele statale şi instituţiile acestei ţări”, a spus Vucic la o conferinţă de presă la Belgrad, potrivit agenţiilor de presă Tanjug şi EFE, preluate de Agerpres.

După ce a răspuns astfel unei întrebări despre cererile repetate ale opoziţiei în protestele de stradă care nu contenesc, preşedintele sârb le-a reproşat observatorilor străini proveniţi din „partide înfrăţite” cu cele ale opoziţiei sârbe că au criticat procesul electoral numai după ce au constatat victoria partidului său şi înfrângerea opoziţiei.

Opoziţia cere un audit internaţional asupra alegerilor şi anularea acestora, invocând presupuse fraude, cum ar fi că alegători sârbi din Bosnia au votat ilegal la Belgrad sau că pe listele electorale se aflau „votanţi fictivi” care au votat cu formaţiunea de dreapta naţionalistă a preşedintelui Aleksandar Vucic, Partidul Progresist Sârb (SNS), care a câştigat alegerile cu 46% din voturi, în timp ce principala coaliţie de opoziţie „Serbia împotriva violenţei” a obţinut numai 23,5% din voturi.

Această coaliţie, susţinută de o iniţiativă civică nou creată, ProVot (ProGlas), şi de circa 20 de ONG-uri organizează în fiecare zi la Belgrad proteste la care participă în special tineri şi activişti ai opoziţiei.

Preşedintele Aleksandar Vucic respinge acuzaţiile de fraudă şi a declarat că deţine dovezi conform cărora protestele insistente ale opoziţiei sunt „orchestrate din străinătate”. Răspunzând marţi la una din întrebările ce i-au fost adresat la conferinţa de presă, el a afirmat că nu-l interesează părerile guvernelor şi presei străine care-l contestă.

„Nu mă interesează ce spun presa străină şi guvernele străine, ele ar trebui să-şi vadă de treabă, multe au probleme mai mari ca noi. Cum va fi guvernul sârb, asta cetăţenii sârbi vor decide”, a indicat Vucic.

Raportul observatorilor internaţionali la scrutinul din 17 decembrie menţionează printre neregulile constatate cumpărarea de voturi, folosirea abuzivă a resurselor publice sau existenţa unor conflicte de interese în cazul unor oficiali cu funcţii publice implicaţi de asemenea în activitatea de campanie electorală.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top