Consiliul Local Sector 2 a alocat 71 de milioane de lei pentru reamenajarea Parcului Național (Video)

Consiliul Local Sector 2 a alocat 71 de milioane de lei pentru reamenajarea Parcului Național (Video)

Potrivit hotărârii, reamenajarea Parcului Naţional are în vedere remedierea „deficienţelor amplasamentului” şi integrarea coerentă a zonei atât din punctul de vedere al activităţilor şi al traseelor, cât şi al vegetaţiei în sistemul de spaţii verzi al Sectorului 2.

Reamenajarea Parcului Naţional va consta în introducerea de elemente de mobilier urban – bănci, şezlong, rastel pentru biciclete, mese de şah, chioşcuri de lemn pentru târguri, containere de gunoi acţionate electric, etc; echipamente de joacă: leagăne, echipamente de căţărare, trambulină; echipamente pentru parc chinologic: dispenser, cişmea, obstacole, tunel pentru câini, etc.; echipamente de iluminat: stâlpi de iluminat, bandă luminoasă, reflector, spot, spot submersibil; realizarea de alei pietonale din asfalt; amenajarea malului lacului cu pontoane şi stâlpi de prindere a ambarcaţiunilor.

Durata de execuţie a obiectivului de investiţii este de douăsprezece luni calendaristice.

Consilierii locali au mai adoptat un proiect referitor la amenajarea Lacului Naţional şi a malurilor aferente, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 23,5 milioane de lei.

Conform actului normativ, malurile sunt degradate. Lucrările presupun dezafectări de construcţii şi zone verzi insulă; refacerea zonei verzi – maluri lac, prin montarea de rulou gazon, plante graminee, completarea vegetaţiilor de aliniament cu specii indigene şi rezistente la factorii de perturbare a mediului urban; realizarea unui sistem de irigat, amenajarea de pontoane, a unui amfiteatru – ponton în trepte, a unor platforme de acces pe insulă, a unui zid de sprijin pentru insulă, a unui sistem de iluminat, construcţii hidrotehnice PVC, montarea de mobilier urban adecvat, dotări pentru amenajarea malurilor lacului; platformă plutitoare de cuibărit pentru păsări.

Sursa foto: Foursquare.com

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top