Ciolacu: Îmi doresc ca în februarie să avem prima lege a salarizării magistraţilor; să închidem acest subiect

Ciolacu: Îmi doresc ca în februarie să avem prima lege a salarizării magistraţilor; să închidem acest subiect

„Îmi doresc ca în februarie prima lege a salarizării să fie în ceea ce priveşte magistraţii, atât procurori, cât şi judecători, să închidem acest subiect odată pentru totdeauna şi cu marile procese în care judecătorii se dau în judecată unii pe alţii şi îşi dau drepturi de la o lege la alta. Vor avea o lege distinctă şi din acel moment avem un viitor previzibil”, a spus Ciolacu, la Antena 3 CNN, scrie Agerpres.

El a subliniat că „trebuie să existe un moment T zero”. „Ne-am jucat prea mult, 30 de ani am modificat de sute de ori Codul Fiscal cu excepţii, cum fiecare a făcut lobby la Parlament, fiecare cum a făcut la Guvern când veneau pentru jocuri de noroc. Trebuie să ordonăm odată”, a adăugat Ciolacu.

Premierul a mai spus că grefierii nu pot fi plătiţi la fel ca judecătorii.

„Nici nu se poate nici ca magistraţii să iasă la pensie ca domnul Dănileţ, la 48 de ani. (…) A fost o legislaţie, eu nu pot să modific trecutul. Eu ce am putut face – am fost să discut cu Ministerul Justiţiei, care a vorbit cu CSM, cu magistraţii şi, pe urmă, cu punctul lor de vedere să mă duc şi să negociez la Comisia Europeană şi am negociat aceste lucruri. Că vor dura cinci ani, zece ani până se va ajunge la o echitate în România, asta este. Dar am reuşit acest lucru, un dialog cu Comisia şi un sistem de pensii sustenabil”, a precizat prim-ministrul.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top