Se verifică documentele de credite în Franci Elvețieni, Euro și Lei. Controale la toate băncile din România

Se verifică documentele de credite în Franci Elvețieni, Euro și Lei. Controale la toate băncile din România

foto ilustrativ pexels Mikhail Nilov

Sunt verificări la toate băncile din România. Se pare că se are în vedere sistemul de creditare. 

Fiecare bancă în acest moment se află într-un control de fond, iar rezultatele urmează să fie anunţate după ce se vor finaliza procesele verbale de constatare a contravenţiei, a declarat, vineri, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

”Fiecare bancă în acest moment se află într-un control de fond… Am plecat de la povestea controlului privind informarea consumatorilor la faza precontractuală şi am descoperit anumite lucruri. După ce finalizăm prin procesul verbal de constatare şi contravenţie şi prin, bineînţeles, ordinele semnate de preşedintele autorităţii, în momentul acela le vom şi comunica. Am solicitat tuturor băncilor care au avut de-a lungul timpului creditare în CHF (franci elveţieni n.r.), euro şi lei anumite documente. Le-am primit parte dintre ele, parte dintre ele urmează să le primim în perioada următoare. Le scanăm, le verificăm, sunt mai mulţi oameni care se uită. Am cerut şi nişte păreri, inclusiv către celelalte instituţii ale statului şi o să luăm o hotărâre în momentul în care finalizăm documentul de control”, a explicat Paul Anghel, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres. 

ANPC a anunţat anul trecut că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.

Cele 11 bănci sancţionate sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Ulterior, ANPC a anunţat că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 de lei.

Cele opt bănci sancţionate sunt: Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.

O parte din aceste bănci au anunţat după aceea că au obţinut în instanţă suspendarea ordinului preşedintelui ANPC din luna mai a anului trecut privind modul de calcul al ratelor pentru rambursarea creditelor

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top