Nicuşor Dan acuză o lacună legislativă în cazul exproprierilor; valoarea a 12 ha din Parcul IOR ar fi de 80 de milioane de euro

Nicuşor Dan acuză o lacună legislativă în cazul exproprierilor; valoarea a 12 ha din Parcul IOR ar fi de 80 de milioane de euro

Primarul a declarat că există o „problemă de practică” la nivelul notarilor, adăugând că suma pentru exproprieri ar trebui să fie proporţională cu suprafaţa construibilă a unui teren. Pentru exemplificare, el a atras atenţia că, potrivit regulamentului de urbanism, în cazul unui teren construibil, valoarea coeficientului de utilizare a terenului (CUT) este 2, în timp ce pentru un spaţiu verde este 0,2. Astfel, pe 10.000 de metri pătraţi care au regim de teren construibil se poate construi o suprafaţă desfăşurată de 20.000 de metri pătraţi, în timp ce pe un spaţiu verde s-ar putea construi mult mai puţin: o suprafaţă desfăşurată de 2.000 de metri pătraţi (de exemplu, un restaurant, un teren de sport). Nicuşor Dan a apreciat că suma cu care este răscumpărat un teren ar trebui să ţină cont de acest lucru, scrie Agerpres.

„În momentul în care vrei să expropriezi, legea trimite la grila notarilor, iar grila notarilor se referă la nişte tarife pe care notarii le practică, dar nu se referă la folosinţa pe care tu poţi să o dai terenului. (…) E logic ca suma de expropriat să fie proporţională cu acea suprafaţă desfăşurată pe care tu poţi să o construieşti, nu cu cât, în mod arbitrar, spun notarii că ar trebui să fie taxa pe care ei o percep pe acel teren”, a explicat edilul general.

Nicuşor Dan a evidenţiat că, în cazul unei exproprieri, conform legii, preţul pentru răscumpărarea spaţiului verde nu este de 10% din valoarea terenului construibil din zonă, ci de 60%. Edilul general a apreciat că această metodă de calcul este „total nerezonabilă”, motiv pentru care metoda exproprierii nu funcţionează.

În ceea ce priveşte amenda de 35 de milioane de euro dată de către Poliţia Locală proprietarului suprafeţei retrocedate din Parcul IOR, el a menţionat că prima înfăţişare ar urma să fie în lunile martie – aprilie.

„Este un dosar format. În acest dosar, persoana amendată, doamna Cocoru, a depus plângere. Poliţia Locală a formulat întâmpinare la plângere. În 5 februarie este un termen administrativ, mâine. Nu e cu participare publică. Foarte probabil în martie – aprilie o să fie prima înfăţişare”, a transmis primarul general.

Conform acestuia, în cazul unei exproprieri, valoarea celor 12 hectare retrocedate din Parcul IOR ar putea ajunge la 80 de milioane de euro, în condiţiile în care, raportat la preţurile din zonă, s-ar achita aproximativ 700 – 800 de euro/metrul pătrat. Totodată, Nicuşor Dan l-a acuzat pe primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, că ar fi „în conivenţă” cu proprietarul terenului retrocedat din Parcul IOR.

„Acolo primarul e în conivenţă cu proprietarul. În litigiul în care s-a pus problema dacă retrocedarea a fost sau nu ilegală, nu au adus nicio probă că ar fi fost acolo parc, deşi proba cea mai evidentă ar fi fost să aducă cetăţenii care să depună mărturie, dincolo de investiţiile pe care Primăria le-a făcut acolo. Asta s-a întâmplat acum şase – şapte ani. (…) Dar s-a întâmplat şi acum cinci – şase luni. Într-un litigiu în care Primăria Sectorului 3 a dat o amendă minusculă de 100 – 200 de lei, pentru că s-a tăiat un copac, proprietarul a contestat. Primarul Sectorului 3 nu s-a apărat. Instanţa a zis că acolo nu e parc. Şi primarul Sectorului 3 nu a făcut nici măcar apel. Şi, acum, în litigiul pe care noi îl avem pe acea amendă de 35 de milioane de euro, vine proprietarul şi zice: ‘Uite ce a spus instanţa! Că nu e parc. Pentru că s-a anulat amenda aia de 100 de lei, hai să anulăm şi amenda de 35 de milioane de euro’”, a indicat Nicuşor Dan.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top