BRD și ALD Automotive Internațional cedează societatea de leasing operațional către ”o societate anonimă înregistrată în Franța, cu sediul în Corosa”

BRD și ALD Automotive Internațional cedează societatea de leasing operațional către ”o societate anonimă înregistrată în Franța, cu sediul în Corosa”

Adunarea Generală a Acționarilor ALD Automotive S.R.L. din România, cu acționari BRD Societe Generale și ALD Automotive International GMBH, de la finalul anului trecut (noiembrie 2023), a aprobat transferul a 5.823.075 de părți sociale deținute integral și în mod egal de ALD Automotive Internațional și BRD Societe Generale, reprezentând 100% din capitalul societății ALD Automotive S.R.L. din România către ”o societate anonimă cu sediul în Corosa Franța, pe nume ALD S.A.”.

Contactați telefonic, reprezentanții BRD Societe Generale din România au declarat că mișcările anunțate de cele două entități în Monitorul Oficial numărul 570 din 5 februarie 2024 nu sunt altceva decât o urmare firească a deciziei internaționale de fuziune dintre ALD Automotive și Lease Plan.

Fuziunea celor două entități a născut liderul mondial în leasing operațional, care va purta numele Ayvens. ”Noul grup Ayvens deține toate elementele pentru a deveni liderul global în mobilitatea sustenabilă. Prin intermediul celei mai mari flote multi-brand de vehicule electrice dintr-un total de 3,4 milioane de autovehicule administrate la nivel global, compania își propune să conducă procesul de tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon și să modeleze transformarea digitală a industriei. Noul brand construiește o identitate puternică pentru cei doi jucători de renume din industrie”, anunțau într-un mesaj publicitar noii lideri ai leasingului operațional la nivel mondial, în octombrie anul trecut.

Practic, deciziile BRD în România sunt reașezări tehnice la nivel teritorial a unei decizii globale luate de Societe Generale. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu anunțul Societe Generale că a treia bancă di România, BRD, este de vânzare. Iar pentru negocierea vânzării ei a fost angajat concernul american JP Morgan.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top