Nasdaq va susține dezvoltarea pieței de capital din Ucraina

Nasdaq va susține dezvoltarea pieței de capital din Ucraina

USAID, care anterior a ajutat Ucraina să facă legătura între investitorii străini şi companii ucrainene, a precizat că memorandumul de înţelegere prevede că Nasdaq va furniza asistenţă tehnică Guvernului ucrainean, în contextul în care se pregăteşte să deschidă un nou Centru Financiar Internaţional şi dezvoltă piaţa de capital din Ucraina.

„Acest nou parteneriat între Nasdaq şi Guvernul ucrainean demonstrează că Ucraina este „open for business”, chiar dacă luptă în continuare pentru libertatea sa”, a declarat administratorul USAID, Samantha Power. Potrivit acesteia, investitorii şi-au demonstrat încrederea în viitorul Ucrainei, cu investiţii străine directe în valoare de aproximativ 4,1 miliarde de dolari care au intrat în ţară în primele trei trimestre din 2023.

Memorandumul de înţelegere a fost semnat, luni, online de vicepreşedintele Nasdaq, Ed Knight, şi prim-vicepremierul ucrainean Yulia Svyrydenko, a precizat un purtător de cuvânt de la USAID. Potrivit acordului, Nasdaq va consilia Guvernul ucrainean cu privire la reglementări şi practici de guvernanţă pentru companiile de stat, va promova antreprenoriatul în rândul ucrainenilor prin workshop-uri şi training-uri şi, de asemenea, va încuraja formarea de capital în rândul companiilor ucrainene, inclusiv prin oferirea de educaţie cu privire şi asistenţă la listarea pe pieţele Nasdaq din SUA şi Europa.

Acest acord ar putea deschide calea pentru listarea viitoare a companiilor ucrainene pe bursele din SUA şi Europa, însă asta va necesita aprobări separate din partea organismelor de reglementare din SUA.

Sursa foto: Flickr

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top