Fondurile BRD Pensii, cu 550.000 de români care contribuie obligatoriu la Pilonul 2, merg la Banca Transilvania. Debut strategic pe o piață cu 8 milioane de cotizanți și active de 25 de miliarde de euro – surse

Fondurile BRD Pensii, cu 550.000 de români care contribuie obligatoriu la Pilonul 2, merg la Banca Transilvania. Debut strategic pe o piață cu 8 milioane de cotizanți și active de 25 de miliarde de euro – surse

Moment strategic în dezvoltarea grupului Banca Transilvania, cel care, sprijinit pe alocuri și de BNR sau alte autorități alte statului, a devenit nu doar liderul sistemului bancar ci și cel mai dinamic jucător din piața financiară locală. Este vorba despre debutul grupului pe piața pensiilor administrate privat (Pilonul II), o piață cu peste 8 milioane de participanți care contribuie obligatoriu cu 4,75% din salariul brut la unul dintre cele șapte fonduri care administrau, la finele lui 2023, active nete de circa 25,5 miliarde de euro.

Fondurile de pensii sunt și cele care fac  să se miște Bursa de Valori București (BVB) și dețin, în același timp, participații notabile la companii strategice din energie, finanțe și altele. De altfel, chiar aceste fonduri de pensii reprezintă, cumulat, unul dintre cei mai mari acționari ai Băncii Transilvania.

Citește și: Moment istoric pentru 8 milioane de viitori pensionari. Banii pe care îi au în fonduri s-au înmulțit cu mult peste inflație

Conform surselor Economica, BT a convins Societe Generale să îi vândă BRD Pensii, principala țintă a  grupului Banca Transilvania nefiind afacerea BRD Pensii în sine (altfel cea mai slabă din piața de profil) ci posibilitatea de a debuta pe o zonă strategică, cea a pensiilor administrate privat, Pilonul II. De administrarea efectivă a fondurilor BRD se va ocupa BT Pensii, care are deja propriile fonduri Pilon III, pensii facultative. În cursa pentru preluarea BRD Pensii s-a mai aflat și Vienna Insurance Group (VIG), care, la rândul ei, a debutat recent pe piața pensiilor aministrate privat de la noi, preluând Aegon și schimbându-i numele în Carpathia Pensii.

Reprezentanții BRD au declarat, în conferință de presă, că nu comentează aspecte privind stadiul vânzării BRD Pensii, iar reprezentanții Banca Transilvania nu ne-au răspuns până la ora la care scriem acest text, dar nici nu au negat informația. Informal, reprezentanți ai ASF, instituția care va trebui să avizeze tranzacția, ne-au spus că nu pot să dea informații în acest sens, de asemenea fără să le nege sau să le confirme.

BT cumpără cel mai mic și mai slab fond de pe piața pensiilor private, care totuși gestionează peste 550.000 de participanți cu contribuție obligatorie și active de peste un miliard de euro

BRD Pensii este oficial de vânzare de mai bine de un an, după cum Economica a anunțat în exclusivitate la acel moment. 

Administratorul a părut să fie încă de la debut mai degrabă un furnizor de servicii și produse adiacente pentru bancă decât un jucător cu pretenții pe piața pe care activează. Acest lucru se vede atât în portofoliul mic de clienți, de patru ori mai mic decât cel al liderului sistemului de pensii administrate privat (Pilon II), cât și în ceea ce privește valoare activelor acumulate.

Cele 5,4 miliarde de lei din fondului de Pilon II plasează BRD Pensii pe ultimul loc, cu active ceva mai mari de jumătate față de următorul clasat, de la coada spre vârful clasamentului. Performanța investițională a BRD Pensii este și ea mult sub cele din fruntea clasamentului. După cum mai arăta Economica, salariații care au fost alocați la BRD au acumulat, la contribuții egale, câștiguri cu până la 25% mai mici decât cei alocați fondurilor din top.

Citește și: Cei mai fericiți viitori pensionari din România. Topul fondurilor unde cotizează obligatoriu 8 milioane de români. Soluția rapidă pentru o pensie mai mare

Probabil că francezii de la Societe Generale s-au convins definitiv că trebuie să vândă administratorul atunci când a izbucnit scandalul privind sustragerea repetată de fonduri din banii BRD Pensii.

Cazul, aproape halucinant prin durata pe care s-a întins și metodele transparente și uneori rudimentare cu care s-a lucrat, a fost sesizat de ASF abia la peste doi ani după ce începuse schema. A fost vorba despre sustragerea, inclusiv „cu sacoșa” de la casierie, a peste 21 de milioane de lei, în cadrul unei scheme care avea în vârf chiar pe directoarea BRD Pensii.

AICI detalii despre cazul furtului de la BRD Pensii și despre momentul în care acționarul sa hotărât să vândă administratorul

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top