Boloş anunţă data marii revoluţii fiscale: Măsurile privind taxele şi impozitele, reforma pensiilor şi legea salarizării vor fi luate în prima jumătate a anului 2025 şi vor intra în vigoare, cel mai probabil începând cu 1 iulie 2025

Boloş anunţă data marii revoluţii fiscale: Măsurile privind taxele şi impozitele, reforma pensiilor şi legea salarizării vor fi luate în prima jumătate a anului 2025 şi vor intra în vigoare, cel mai probabil începând cu 1 iulie 2025

„Anul 2024 a fost anul declarat cu zero impozite şi taxe şi acest lucru este legiferat în Legea bugetului de stat. Dar angajamentul pe care îl avem în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu este unul străin. Ştie toată lumea că avem această sarcină, acest angajament faţă de Comisia Europeană şi va trebui să ni-l onorăm pentru a putea continua implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Cererea de plată numărul patru este una dintre cele mai grele din perspectiva reformelor, pentru că ea include atât reforma pensiilor generale, cât şi reforma salarizării unice, dar şi reforma impozitelor şi taxelor. Acum, discutând foarte pragmatic şi realist, şi tehnic, cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale, care probabil vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025. Acest lucru rămâne de văzut, ce va stabili noul Guvern”, a spus Boloş la Digi 24, conform scrie Agerpres.

El a subliniat că, atunci când se discută despre o utilizare eficientă a banilor publici, nimeni nu doreşte să raţionalizeze procesul de utilizare a fondurilor publice, iar când se pune problema de impozite şi taxe „nici atât”.

„Politica fiscală şi creşterea de impozite şi taxe nu au fost niciodată bine primite de către contribuabili. Pe de altă parte, trebuie să ştim că avem un sistem fiscal care este unul dintre cele mai avantajoase din Uniunea Europeană, în care avem o cotă unică de 10% la impozitul pe venit, avem impozitul pe profit 16%, avem taxa pe valoare adăugată 19%. Este adevărat că avem contribuţiile asupra muncii cele mai mari din Uniunea Europeană, dar aici, de-a lungul timpului, nu am găsit un echilibru între ceea ce înseamnă impozitarea capitalului, a consumului şi a forţei de muncă şi, din această perspectivă, o reechilibrare între cei trei piloni importanţi ai fiscalităţii este necesară şi poate la noua reformă privind impozitele şi taxele avem în vedere acest lucru”, a afirmat ministrul Finanţelor.

Întrebat dacă pachetul de măsuri va cuprinde recomandările Fondului Monetar Internaţional, precum impozitarea progresivă, taxe mai mari pe proprietate sau taxe verzi pentru maşini, Marcel Boloş a răspuns că este prematur de spus care va fi linia de urmat pentru noua politică fiscală, dar a reiterat că e nevoie de recalibrarea acestor trei piloni pentru a lăsa loc liber ajustărilor la contribuţiile privind munca.

„Recomandările pe care le-a făcut Banca Mondială se înscriu în linia aceasta a ceea ce a declarat Fondul Monetar Internaţional atât în ceea ce priveşte taxarea verde, cât şi celelalte elemente de reformă. E prematur de spus care va fi linia care va fi de urmat pentru noua politică fiscală a României, însă este o realitate şi toată lumea vede acest lucru, că avem contribuţiile de muncă exagerat de mari şi din această perspectivă trebuie să facem şi mai atractivă politica de resurse umane a României. Pe de o parte. Pe de altă parte, cum am menţionat mai înainte, este nevoie de această recalibrare între impozitarea consumului, impozitarea capitalului şi a forţei de muncă, pentru a lăsa loc liber contribuţiilor, loc liber pentru ajustările la contribuţiile asupra muncii, care ar crea o supapă şi un răgaz pentru mediul de afaceri, care cred că s-ar bucura de astfel de soluţii”, a explicat ministrul Finanţelor.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top