Autostrada Sibiu – Pitești: Săpăturile la primul tunel veritabil de autostradă se apropie de 700 metri

Autostrada Sibiu – Pitești: Săpăturile la primul tunel veritabil de autostradă se apropie de 700 metri

„25,5% stadiul fizic al lucrărilor pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești”, transmite CNAIR într-o postare publicată vineri pe pagina proprie de Facebook.

Potrivit CNAIR, săpăturile la tunel au ajuns la 414 m în galeria dreaptă și la 283 m în galeria stângă, fiind excavați până acum, din cele două galerii, aproximativ 110.000 mc.

Tunelul va avea o lungime totală de 1,35 km (2,7 km pe ambele galerii) și reprezintă o lucrare de anvergură în infrastructura rutieră existentă, realizată de PORR România în colaborare cu divizii de specialitate din cadrul grupului.

Forarea piloților a ajuns la un stadiu de 77%.

Pentru terasamente au fost săpați peste 320.000 mc.

De asemenea, în baza de producție au fost realizate primele 2 grinzi, urmând să înceapă și execuția de predale și alte elemente prefabricate necesare acestui proiect, se mai arată pe pagina CNAIR.

În urmă cu mai puțin de o săptămână, pasionații de infrastructură relatau că Porr depășiseră 600 de metri de tunel excavați.

 

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Stadiu actual: 25,5%;
Termen deschidere: 2027.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top