Angajații Lufthansa au renunțat astăzi la grevă. Urmează o nouă rundă de negocieri

Angajații Lufthansa au renunțat astăzi la grevă. Urmează o nouă rundă de negocieri

Sindicatul Verdi, care reprezintă aproximativ 25.000 dintre salariaţii Lufthansa, solicită o majorare de 12,5%, sau cel puţin 500 de euro pe lună, pentru personalul de la sol al companiei germane. În plus, Verdi vrea şi un bonus de compensare pentru efectele inflaţiei, în valoare de 3.000 de euro, care să fie acordat la nivelul întregului grup.

Greva a provocat anularea a aproximativ 1.000 de zboruri, joi şi vineri. Şi sâmbătă dimineaţa se înregistrau unele anulări ale curselor aeriene pe aeroporturile din Frankfurt şi Munchen. Următoarea rundă de negocieri pentru majorarea salariilor ar urma să înceapă miercuri.

O altă grevă a personalului de securitate de la aeroporturile din Hamburg şi Frankfurt s-a încheiat joi.

Germania este afectată de mai multe luni de greve în sectorul transporturilor, care au afectat o gamă largă de activităţi, de la transportul în comun până la trenuri de mare viteză şi cele mai mari aeroporturi din ţară.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top