Datoria guvernamentală a fost de 48,9% din PIB în decembrie 2023

Datoria guvernamentală a fost de 48,9% din PIB în decembrie 2023

Datoria guvernamentală a României a crescut în decembrie 2023 faţă de noiembrie 2023, până la 48,9% din PIB. 

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a scăzut la 48,9% (PIB conform comunicatului INS din 8 martie 2024), de la 49,7% în noiembrie 2023 (PIB conform comunicatului INS din 12 ianuarie 2024) .

În decembrie 2023, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 732,347 miliarde de lei, de la 723,923 miliarde de lei în noiembrie, iar cea pe termen scurt a crescut la 49,819 miliarde lei, de la 45,984 miliarde de lei în luna precedentă, scrie Agerpres.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 635,573 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 127,042 miliarde de lei.

376 de miliarde lei este datoria în moneda naţională

Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 376,554 miliarde lei, cea în euro la 337,315 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 67,154 miliarde echivalent lei.

De asemenea, datoria administraţiei publice centrale ajunsese, în decembrie 2023, la 761,978 miliarde de lei, în urcare de la 750,186 miliarde lei, în noiembrie, din care 712,205 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (360,706 miliarde de lei) şi în euro (332,976 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a urcat la 20,188 miliarde de lei, de la 19,72 miliarde de lei, în noiembrie 2023, din care 20,141 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, datoria internă a administraţiei publice se cifra, în decembrie 2023, de 384,366 miliarde de lei (24% din PIB), din care 369,127 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 15,238 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 397,8 miliarde de lei (24,9% din PIB), din care 392,85 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,949 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top