Armata SUA a lovit trei depozite subterane din Yemen aparținând rebelilor houthi

Armata SUA a lovit trei depozite subterane din Yemen aparținând rebelilor houthi

Forţele Statelor Unite „au desfăşurat lovituri de autoapărare împotriva a trei depozite subterane ale houthi în zonele controlate de teroriştii houthi susţinuţi de Iran în Yemen”, a raportat Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) într-un comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, armata americană a mai distrus vineri patru drone şi a identificat în aceeaşi zi tirul a patru rachete balistice antinavă de către houthi înspre Marea Roşie.

„Nu au fost răniţi sau pagube raportate de Statele Unite, coaliţie sau de navele” comerciale, a adăugat CENTCOM.

Rebelii houthi au început în noiembrie să atace nave în Golful Aden şi Marea Roşie, în semn de solidaritate, potrivit acestora, cu palestinienii din Fâşia Gaza, unde Israelul este în război cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Gruparea rebelă spune că vizează vase israeliene, britanice şi americane, precum şi navele care se îndreaptă spre porturile israeliene, perturbând traficul maritim pe această rută comercială cheie din largul Yemenului.

Aceste atacuri au crescut costurile de asigurare pentru navele care tranzitează Marea Roşie şi au determinat multe companii maritime să prefere ruta mult mai lungă care ocoleşte vârful sudic al continentului african.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top