Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai primește un mandat, Leonardo Badea va lua supravegherea bancară-SURSE

Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai primește un mandat, Leonardo Badea va lua supravegherea bancară-SURSE

Din motive legate în principal de alegeri, locale, europene, generale, s-a luat decizia ca noul mandat al Consiliului de Administrație al BNR să fie validat până la data de 1 iulie 2024, când începe vacanța parlamentară. Așa că, bătălia pentru numiri a început deja.

Teoretic, structura Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României ar fi trebuit modificată în toamna acestui an, când mandatele celor nouă membri expiră. Cu toate acestea, surse din mediul politic susțin că numirea noului CA va avea loc în luna iunie. Actuala conducere a preluat mandatele pe 11 octombrie 2019.

Din datele preliminare pe care le are la dispoziție Economica, vom avea același guvernator: Mugur Isărescu, așa cum de altfel am anunțat deja.

În plus, premierul Marcel Ciolacu a declarat înainte de Paște că Mugur Isărescu va mai fi susținut politic pentru încă un mandat în poziția de guvernator. 

De asemenea, poziția lui Leonardo Badea în funcția de primviceguvernator al BNR în locul lui Florin Georgescu, care se retrage din activitate din motive de sănătate, rămâne în picioare. Și despre acest lucru, Economica a scris în urmă cu mai multe luni.

În rest, aceasta este perioada în care au început propunerile pe filieră politică pentru numirile în viitorul consiliu de administrație. Mai ales pentru pozițiile neexecutive din CA al BNR vor fi interese politice. Ca de obicei, UDMR va avea o poziție. Rămâne de văzut dacă și USR va păstra un post în actualele condiții (când l-a primit era la guvernare).

O altă poziție este cea deținută de mediul academic. Acum este profesorul Virgiliu Stoenescu, dar acesta va fi probabil schimbat și înlocuit cu un specialist numit de PSD.

Consiliul de administraţie al BNR pentru perioada 11 octombrie 2019 – 10 octombrie 2024 a fost numit prin Hotărârea nr. 19 din 3 iulie 2019 a Parlamentului României, confrorm site-ului BNR:

  • Guvernator – Academician Mugur Isărescu;
  • Prim-viceguvernator – Prof. univ. dr. Florin Georgescu;
  • Viceguvernator – Prof. univ. dr. Leonardo Badea;
  • Viceguvernator – Prof. univ. dr. Eugen Nicolăescu;
  • Membru – Csaba Bálint, CFA;
  • Membru – Dr. Gheorghe Gherghina;
  • Membru – Cristian Popa, CFA;
  • Membru – Dr. Dan Radu Rușanu;
  • Membru – Prof. univ. dr. Virgiliu Stoenescu.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top