Marcel Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa și ne vom încadra în deficitul asumat (Video)

Marcel Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa și ne vom încadra în deficitul asumat (Video)

„Este prima dată în România când avem 41 de miliarde în primele patru luni cheltuieli pe investiţii, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene. Din punctul meu de vedere, se poate şi mai mult şi categoric va fi pentru prima oară în istoria României când vom depăşi ceea ce ne-am asumat prin bugetul de stat. Nu va trebui să avem procentul din PIB mai mic raportat la sfârşitul anului. Noi ne-am asumat un 7,2, cu certitudine, menţinând acest ritm, o să depăşim. Ştiu că de aici pornesc eternele discuţii cu deficitul, cu PIB-ul României… La sfârşitul anului vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România, pentru că toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică. Cu o digitalizare şi cu o colectare mai bună la ANAF, pe care ne-am asumat-o după 32 de ani de când şi-o asumă toată lumea (…), sunt ferm convins că această direcţie corectă pe care a intrat România va continua”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a făcut o vizită pe şantierul pentru modernizarea Drumului Naţional 7 Bâldana – Titu, iar apoi a participat la inaugurarea noii secţii de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top