Bulgaria este în pragul adoptării monedei EURO: Se va întâmpla în 2025

Bulgaria este în pragul adoptării monedei EURO: Se va întâmpla în 2025

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @fabrikasimf

Bulgaria, ca și România, și-au propus de mai multe ori să renunțe la moneda națională pentru a intra în circuitul economic EURO. Dacă România nu a reușit să îndeplinească toate criteriile necesare, ministrul adjunct de la Finanțe din Bulgaria transmite că țara lor este pregătită să facă acest pas important la mijlocul anului 2025.

Bulgaria a aderat la UE odată cu România, în 2007, iar una dintre ideile principale dezbătute în ambele țări de mulți ani a fost adoptarea monedei europene. Dacă acest lucru prezintă mai multe provocări și schimbări la nivel macroeconomic, liderii bulgari consideră că prin această modalitate se poate trece peste o criză internă perpetuă.

În pragul intrării în EURO

Potrivit funcționarului de stat, un singur pas mai este de îndeplinit pentru Bulgaria pentru a fi acceptată în zona euro, și anume implementarea unui program ce presupune transformarea companiilor de stat.

„A mai rămas doar o singură reformă parțială, care implică un program de transformare pentru întreprinderile de stat. Toți acești pași sunt în curs de finalizare, iar noi suntem în pragul intrării în zona euro”, a declarat viceministrul Metodiev, cu ocazia unei conferințe de presă, susținută la Sofia, capitala Bulgariei.

Teoretic, specialiștii bulgari transmit că adoptarea monedei euro va aduce numeroase beneficii economiei bulgare, inclusiv stabilitate economică, rate de dobânzi mai mici, dar mai ales încredere din partea investitorilor de toate felurile.

Cea mai mare provocare din momentul de față pentru bulgari este tranziția de la moneda națională la EURO – astfel încât cetățenii și întreprinderile private să nu fie afectați.

Ca urmare a crizei politice din ultimii ani, am pierdut atât inițiativa, cât și poziția de lider în procesul de aderare la zona euro. Cu toate acestea, nivelul nostru de pregătire în ceea ce privește condițiile de aderare, cadrul legislativ și tehnic rămâne ridicat“, a declarat președintele Bulgariei, Radev, într-o declarație făcută în deschiderea unei conferințe privind adoptarea euro de către Bulgaria, care a avut loc la Sofia, în urmă cu doar câteva săptămâni.

Prin stabilirea unei structuri politice pro-europene durabile, se așteaptă ca Bulgaria să restabilească contactele politice la nivel înalt, să reia eforturile de consolidare fiscală, să adopte rapid legislația privind adoptarea euro și să accelereze lucrările privind condițiile rămase și pregătirea tehnică, a declarat Radev în aceeași conferință.

Dacă acest scenariu se materializează cât mai curând posibil după viitoarele alegeri generale anticipate din iunie, acesta va consolida perspectivele țării de a adera la zona euro în 2025, a adăugat el.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top