Solar PV Evo Frv, la care e asociat şi Andrei Pogonaru, vrea să construiască o instalaţie de stocare a energiei, în care investeşte peste 40 de milioane de lei. Cere finanţare prin PNRR

Solar PV Evo Frv, la care e asociat şi Andrei Pogonaru, vrea să construiască o instalaţie de stocare a energiei, în care investeşte peste 40 de milioane de lei. Cere finanţare prin PNRR

Solar PV Evo Frv e deţinută de Enevo Energie şi de Andrei Mihai Pogonaru, fiecare cu câte 34% din capitalul social, Filip şi Diana Radu, fiecare dintre asociaţi cu câte 16% din capitalul firmei.
Enevo Energie e deţinută în cote egale de Daniel Cristian Pîrvulescu şi de Radu Ştefan Braşoveanu, conform datelor din Registrul Comerţului.

La 12 aprilie, asociaţii Solar PV Evo Frv au aprobat dezvoltarea, realizarea, implementarea şi exploatarea comercială de către firmă a proiectului privind construcţia unei instalaţii de stocare a energiei a cărei capacitate e de aproape 21 MWh, cu clădire, instalaţii conexe, racordare, drum de acces şi împrejmuire. Instalaţia de stocare a energiei se va construi pe terenul aflat în extravilanul comunei Doiceşti din Dâmboviţa, conform deciziei asociaţilor obţinute de Economica.net.

Valoarea investiţiei depăşeşte 40 de milioane de lei, TVA inclus. Asociaţii firmei vor să ceară finanţare prin PNRR pentru acest proiect. Grantul solicitat de către asociaţii Solar PV Evo Frv pentru această investiţie se ridică la 4,8 milioane de lei, potrivit deciziei obţinute de Economica.net.
Asociaţii şi-au asumat cheltuielile de operare şi de întreţinere a investiţiei după finalizarea proiectului şi au aprobat studiul de fezabilitate aferent acestei investiţii.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top