BNR și-a dublat profitul în 2023, până la 2,32 miliarde de lei. Banca Naţională a virat la buget aproape 2 miliarde de lei

BNR și-a dublat profitul în 2023, până la 2,32 miliarde de lei. Banca Naţională a virat la buget aproape 2 miliarde de lei

Raportul anual al BNR arată că, sectorul bancar românesc a înregistrat un profit de 13,5 miliarde de lei la finalul anului 2023, în creștere cu 34,3 la sută față de anul anterior, în contextul evoluției ascendente a profitului operațional, ca urmare a majorării veniturilor nete din dobânzi, și unui nivel redus al cheltuielilor nete cu ajustările pentru pierderi așteptate din creditare.

Dintr-un total de 32 de instituții de credit (inclusiv sucursalele băncilor persoane juridice străine), 25 de bănci (cu o cotă de piață cumulată de 99,4 la sută) au consemnat un rezultat net pozitiv total în valoare de 13,6 miliarde de lei, în timp ce 7 bănci de talie mică au înregistrat pierderi cumulate în valoare de 0,12 miliarde lei.

De asemenea, deficitul contului curent a consemnat în 2023 o reducere notabilă, ajungând la 7 la sută din PIB, de la 9,2 la sută din PIB în anul anterior. Gradul de finanțare a deficitului de cont curent prin fluxuri stabile, negeneratoare de datorie a crescut la 58,9 la sută, nivel cu peste 6 puncte procentuale superior celui din anul 2022. În ceea ce privește poziția fiscală, România rămâne subiectul procedurii de deficit excesiv demarate în anul 2020, deficitul bugetului general consolidat depășind încă din 2019 plafonul de 3 la sută din PIB prevăzut în Pactul de stabilitate și creștere.

Rata anuală a inflației IPC a încheiat anul 2023 la nivelul de 6,61 la sută, cu 9,76 puncte procentuale sub cel consemnat în decembrie 2022. Dezinflația substanțială consemnată pe parcursul anului a fost susținută de segmentul bunurilor alimentare și de cel energetic. O contribuție a revenit și intrării în vigoare, în august 2023, a schemei de plafonare a marjei comerciale pentru produsele alimentare de bază; inițial concepută pentru o perioadă de trei luni, inițiativa a fost prelungită ulterior până la sfârșitul anului 2024.

În cazul segmentului energetic, un aport notabil la declinul variației IPC l-au avut electricitatea și gazele naturale, preponderent pe fondul extinderii sferei de aplicabilitate a schemei de sprijin pentru plata facturilor pentru electricitate începând cu 1 ianuarie 2023.

Influențe dezinflaționiste, mai puțin ample însă, au exercitat și prețurile combustibililor, cotația petrolului pe piețele internaționale oscilând în 2023 în jurul unor valori semnificativ
inferioare celor din anul anterior. După o majorare temporară a ratei anuale a inflației în ianuarie 2024, inclusiv pe fondul unor efecte de bază nefavorabile și al modificărilor fiscale de la începutul anului, dezinflația s-a reluat, ritmul de creștere a prețurilor de consum ajungând la 5,90 la sută în aprilie.

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top