Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi peste jumătate de ţară. Încă 13 judeţe sunt pe Cod galben

Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi peste jumătate de ţară. Încă 13 judeţe sunt pe Cod galben

Conform prognozei de specialitate, joi, un Cod galben de căldură excesivă va fi valabil în Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei, în jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea continentală. În aceste zone, valorile maxime de temperatură vor fi 32 – 35 de grade şi pe arii restrânse va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, .

Totodată, un Cod portocaliu de caniculă va viza regiunile: Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei şi în sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, se vor situa între 33 şi 38 de grade, iar izolat se vor înregistra în jur de 39 de grade.

De asemenea, disconfortul termic va fi accentuat, cu un ITU ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Meteorologii prognozează că valul de căldură va rămâne deasupra României şi vineri, 21 iunie. Astfel, în marja avertizării Cod galben vor fi afectate zone din Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Oltenia şi Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar ITU se va apropia şi va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

În plus, va fi valabil un Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în Banat, în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, precum şi în sudul Transilvaniei şi al Crişanei. În acele zone se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, cu maxime cuprinse între 33 şi 37 de grade. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

ANM precizează că, în zilele următoare, valul de căldură se va extinde şi intensifica.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top