Gorghiu: Instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României. Decizia nu e definitivă

Gorghiu: Instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României. Decizia nu e definitivă

„Este o decizie aşteptată de Ministerul Justiţiei şi de statul român, care face constant eforturi pentru aducerea fugarilor în ţară”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Ea a menţionat că hotărârea nu este definitivă, poate fi atacată, scrie Agerpres.

„Mulţumesc colegilor de la Ministerul Justiţiei, ANP, instanţei de executare şi tuturor autorităţilor care şi-au adus aportul pentru ca aceasta să fie soluţia. Până la jumătatea lunii iunie au fost aduşi în ţară 383 de fugari. Clasamentul ţărilor din care au fost aduşi cei mai mulţi este condus de Marea Britanie, urmată de Germania şi Italia. Reamintesc că Legea „fugarul plăteşte” este în vigoare din 7 iunie. Începând cu această dată, toţi fugarii vor fi obligaţi să suporte costurile aducerii lor în ţară. Între timp, este aşteptată decizia Curţii Constituţionale privind legea prin care sustragerea de la executarea pedepsei este asimilată infracţiunii de evadare”, a mai scris ministrul Justiţiei.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Paul al României a fugit din România înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Franţa. În iunie 2022, el a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze, pe motiv că există un „risc real” ca drepturile lui fundamentale să-i fie încălcate în ţara noastră.

La sfârşitul lunii aprilie 2024, Paul al României a fost prins de autorităţile din Malta în urma informaţiilor transmise de poliţiştii români, el fiind arestat preventiv în aşteptarea judecării procesului privind extrădarea în România.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top