Azomureș reia producția de uree, după doi ani în care producția locală a fost sistată complet

Azomureș reia producția de uree, după doi ani în care producția locală a fost sistată complet

Azomureș Târgu Mureș, cel mai mare producător autohton de îngrășeminte chimice pentru agricultură și cel mai mare consumator de gaze naturale din România, va produce de săptămâna viitoare aproximativ 1.000 de tone de uree pe zi pe una dintre cele două linii ale fabricii, după doi ani de inactivitate pe acest segment, au declarat pentru Economica oficialii companiei.

Azomureș este singurul producător de uree din România, iar în ultimii doi doar a revândut mici cantități de uree din import.

De asemenea, tot de săptămâna umătoare, combinatul va reporni și una dintre cele două stații de amoniac, urmând să producă la 55% din capacitate.

Azomureș și-a oprit producția de amoniac și îngrășăminte în decembrie anul trecut din cauza „unui set de politici și a lipsei de acțiune a autorităților”, care afectează negativ  industria locală. Atunci, managementul companiei se declara  îngrijorat în legătură cu perspectivele pe termen lung, iar compania a solicitat autorităților să susțină industria de îngrășăminte din România. Desigur, motivul principal a fost prețul ridicat al gazelor naturale.

Ulterior, în perioada ianuarie-mai 2024, combinatul a funcționat la jumătate din capacitate pentru a produce amoniac, iar în iunie a intrat în mentenanță.

Producătorul de îngrășăminte Azomureș, cel mai mare din România, a realizat anul trecut afaceri de peste 1,8 miliarde de lei, după o scădere de 14,6% față de anul anterior și a revenit pe pierdere, arată ultima raportare financiară a companiei.

Mai exact, compania a înregistrat un minus de 72,5 milioane de lei net, după ce în 2022 a reușit un profit de 29,8 milioane de lei, iar în 2021 de 86,6 milioane de lei. Azomureș a mai înregistrat pierderi în 2019 și 2020 de 96,1 milioane de lei și respectiv 28 de milioane de lei.

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top