UE a avut cel mai „verde” mix energetic în 2024. Trei sferturi din electricitate a venit din surse de energie fără emisii CO2

UE a avut cel mai „verde” mix energetic în 2024. Trei sferturi din electricitate a venit din surse de energie fără emisii CO2

Sursele fără emisii au produs 74% din electricitatea UE în perioada ianuarie-iunie 2024, din care 50% au fost surse regenerabile, cum ar fi energia eoliană şi solară, şi 24% din energia nucleară, scrie Agerpres.

„Generarea de electricitate în Europa nu a avut înainte niciodată un asemenea profil cu emisii scăzute de carbon”, a afirmat pentru Reuters secretarul general al Eurelectric, Kristian Ruby.

Cărbunele a produs 9% din electricitatea UE iar gazele 13% – cele mai scăzute ponderi de până acum pentru fiecare combustibil fosil.

Motorul principal al modificării mixului energetic al Europei l-a reprezentat rapida instalare a capacităţilor de energie regenerabilă. Anul trecut, UE a construit capacitate nouă de energie solară de 56 gigawaţi (GW) – cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată – şi 16GW capacitate nouă de energie eoliană.

Totuşi, cererea de electricitate a Europei a scăzut, fiind mai uşor pentru sursele ecologice să acopere o pondere mai mare din mixul energetic total. Cererea de energie a UE a fost cu 5,8% mai scăzută în primul semestru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2021.

Preţurile la energie în Europa au atins niveluri record în 2022, după ce Rusia a redus semnificativ livrările de gaze spre continent. Criza energetică care a rezultat a forţat industriile şi consumatorii să folosească mai puţină energie pentru a reduce valoarea facturilor, şi încă unele industrii nu au revenit la nivelul producţiei de dinaintea crizei.

Mai multă energie verde va ajuta Europe s-şi îndeplinească obiectivele climatice şi să-şi reducă dependenţa de importurile de combustibili fosili. Dar există indicii că reţelele electrice învechite nu reuşesc să facă faţă schimbării mixului energetic.

Ruby a cerut autorităţilor să investească în modernizarea reţelelor electrice, pentru a face faţă ponderii mai ridicate de capacităţii de energie regenerabilă, inclusiv prin adăugare de capacitate de stocare pentru a absorbi excesul de energie ieftină, astfel încât aceasta să nu se irosească.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top