Primăria Municipiului Galați a atribuit un contract de peste 26,8 milioane de lei pentru extinderea rețelei de troleibuze

Primăria Municipiului Galați a atribuit un contract de peste 26,8 milioane de lei pentru extinderea rețelei de troleibuze

În urma licitației publice, a fost atribuit contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Extindere rețea de troleibuze pe Strada Gării (între Strada Domnească și Strada Nicolae Bălcescu) și Strada Nicolae Bălcescu (între Strada Gării și Strada Brigadierilor)”.

Sunt prevăzute în principal lucrări pentru înființare rețea de contact troleibuze, lucrări de amenajare a terenului, lucrări pentru coborârea cablurilor în subteran, lucrări pentru modernizarea sistemului de iluminat public, modernizare rețele edilitare subterane pentru apă și canalizare, lucrări de relocare și/sau protecție aferente instalațiilor de semaforizare, realizarea de semnalizări prin marcaje rutiere și indicatoare rutiere, amenajări peisagistice etc.

Valoarea contractului este de 26.840.000 de lei fără TVA, iar durata acestuia este de 15 luni, fiind prevăzute trei luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor. Contractul a fost atribuit Asocierii Tancrad S.R.L. – Lemacons S.R.L. – Oldroad Construct S.R.L. – Add Global Design S.R.L. – Urban Profile Grele S.R.L..

„Așa cum am promis, facem totul pentru un transport public modern și creșterea mobilității. Investițiile în infrastructură sunt la fel de importante ca și achizițiile de autobuze și tramvaie noi. Un oraș modern are un transport modern și trebuie să continuăm pe această linie”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Primăria Municipiului Galați derulează un amplu proiect pentru modernizarea transportului public în comun și creșterea mobilității. Astfel, în ultimii ani, au ajuns la Galați 105 mijloace de transport noi, moderne și prietenoase cu mediul. Este vorba despre 20 de autobuze hibrid, 17 troleibuze, 8 tramvaie, 40 de autobuze Euro 6 și 20 de minibuze, toate noi și moderne.

Primăria mai anunță că în curând vor ajunge la Galați încă 62 de mijloace de transport noi și moderne: 42 de autobuze electrice, 10 tramvaie și 10 microbuze electrice.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top