China face o nouă mutare în războiul taxelor vamale pe care-l poartă cu UE. Beijingul anunță că va audia principalele companii europene producătoare de coniac, pe care le acuză de dumping

China face o nouă mutare în războiul taxelor vamale pe care-l poartă cu UE. Beijingul anunță că va audia principalele companii europene producătoare de coniac, pe care le acuză de dumping

Înainte ca blocul comunitar să confirme introducerea de tarife de import de până la 37,6% pentru vehiculele electrice produse din China, un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului de la Beijing a declarat, într-o conferință de presă, că cele două părți ar trebui să continue negocierile, dar a menținut vie perspectiva unor represalii, referindu-se și la o altă investigație a autorităților de la Beijing, cu privire la importurile de carne de porc din UE.

Ministerul chinez al Comerțului a anunțat că va organiza o audiere pe 18 iulie pentru a discuta acuzațiile conform cărora producătorii europeni de coniac își vând marfa în China la prețuri sub cele ale pieței.

Companiile din spatele mărcilor importante de coniac franțuzesc, precum Martell, care este deținută de Pernod Ricard (PERP.PA), Remy Martin, care face parte din Remy Cointreau (RCOP.PA), și Hennessey, deținută de LVMH, vor participa la întâlnirea de la Beijing, având astfel șansa ca pentru prima dată se se apere personald e aceste alegații, a spus o sursă din industrie.

Audierea a fost solicitată de companiile producătoare de coniac Martell, Societe Jas Hennessy & Co., Remy Martin și alte părți interesate, a precizat Ministerul într-un comunicat, relatează Reuters.

China a cerut în repetate rânduri UE să-și anuleze tarifele pentru importul de vehicule electrice și a spus că este dispusă să negocieze. Gigantul asiatic, deja afectat de tarifele impuse de SUA, a spus că nu vrea să fie implicat într-un alt război tarifar, dar că va lua toate măsurile pentru a-și proteja companiile.

Există o perioadă de patru luni în care tarifele pentru vehiculele electrice sunt provizorii și este de așteaptat ca discuțiile să continue între cele două părți.

Audierea producătorilor europeni de coniac va avea loc cu două zile înainte de termenul limită stabilit de Bruxelles pentru ca producătorii de vehicule electrice să conteste tarifele provizorii pentru vehicule electrice.

În ianuarie, Beijingul a deschis o investigație antidumping cu privire la importurile europene de coniac și în iunie a lansat o a doua anchetă asupra furnizărilor de carne de porc din blocul comunitar, în timp ce Bruxelles-ul a analizat dacă producătorii de vehicule electrice din China au beneficiat de subvenții neloiale.

Ziarul chinez Global Times, deținut de Partidul Comunist Chinez, a raportat că autoritățile chineze iau în considerare deschiderea unei anchete cu privire la subvenționarea produselor lactate europene importate de China și să impună tarife pentru mașinile cu motoare mari pe benzină fabricate în Europa.

Analiştii spun că China a ales coniacul şi carnea de porc pentru a convinge Franţa şi Spania, care au fost printre statele care au susținut cel mai ferm taxele impuse de CE, să adopte o poziție asemănătoare unor ţări precum Germania, ai cărei producători de automobile au realizat o treime din vânzările lor în China anul trecut, și care ar dori ca Bruxelles-ul să renunțe la astfel de taxe de import.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top