FPIOR susține protestul contabililor și cere o perioadă de grație de minimum șase luni înainte de punerea în practică a modificărilor fiscale

FPIOR susține protestul contabililor și cere o perioadă de grație de minimum șase luni înainte de punerea în practică a modificărilor fiscale

„Avem nevoie de predictibilitate legislativă, prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare”, a declarat Corina Martin (foto), secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) şi preşedinta de onoare a Asociaţiei Patronale Resto Constanţa.

FPIOR cere stoparea abuzurilor legislative şi a măsurilor fiscale opresive ce afectează profund fiecare antreprenor, economist, contabil şi contribuabil din România. „În ultimele luni, am fost martorii unei avalanşe de modificări legislative, care apar în medie la fiecare două zile lucrătoare! Considerăm imposibil să li se ceara celor care îşi plătesc taxele şi impozitele să-şi adapteze permanent afacerile sau bugetele personale la un astfel de ritm haotic”, susţine Corina Martin.

Protestul, intitulat „Fără haos în legislaţia fiscală”, va începe la 08:30 în Piaţa Victoriei, la 9:30 se va pleca în marş spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei, unde va avea loc o adunare publică de protest între orele 10:45 şi 13:30. Contabilii solicită predictibilitate legislativă prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare.

Tot astăzi, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că susține protestul contabililor și și-a sfătuit membrii să participe la acesta. Mai multe detalii aici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top