Pepenele românesc, la control pentru determinarea reziduurilor de pesticide

Pepenele românesc, la control pentru determinarea reziduurilor de pesticide

Astfel, până în 31 august, numărul de probe care vor fi verificate va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate.

„Ulterior acţiunii „Cireaşa şi Căpşuna” desfăşurată în perioada 30 mai – 5 iulie, ANF va demara o nouă operaţiune de control tematic numită „Pepenele românesc”, care se va derula în perioada 8 iulie – 31 august. Numărul de probe prelevate prin Programul Naţional de Monitorizare (84 de probe) va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, iar eşantioanele vor fi colectate atât din pieţele bucureştene, cât şi din fiecare reşedinţă de judeţ, în vederea analizării acestora”, a transmis MADR într-un comunicat.

De altfel, ANF, în cadrul Programului Naţional de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructe şi legume pentru anul 2024, a suplimentat cu 42% probele de legume şi fructe din producţia autohtonă ce vor fi verificate în perioada 20 mai – 31 august faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023.

În plus, faţă de această suplimentare, ANF a planificat mai multe controale tematice la fructele de sezon care urmăresc respectarea legislaţiei în vigoare şi sancţionarea abaterilor.

MADR transmite că va lua toate măsurile necesare pentru aprovizionarea populaţiei cu o gamă largă de legume şi fructe de sezon, care să corespundă atât din punct de vedere al calităţii şi conformităţii cu standardele de comercializare, cât şi din punct de vedere al nivelurilor maxime admise de reziduuri de pesticide.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top