Înmatriculările de autoturisme full electrice au scăzut cu 46%, în iunie

Înmatriculările de autoturisme full electrice au scăzut cu 46%, în iunie

Potrivit sursei citate, după evoluţia importantă a lunilor anterioare, iunie 2024 vine cu o creştere de 63,2% a înmatriculărilor de autovehicule noi, comparativ cu luna similară din anul anterior, respectiv cu 38% faţă de luna mai 2024.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 51.3% (în creştere cu 93,7%), urmat de Clasa C – cu o cotă de 28% (+52,3%) şi de Clasa B – cu o cotă de 14,9% (+48,3%).

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna iunie a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină înregistrează o creştere de 71.2% faţă de perioada similară din 2023 şi ajung, astfel, la o pondere de 66,9%.

Pe segmentul autoturismelor echipate cu motoare diesel, plus mild hybrid diesel, acesta înregistrează o creştere de 88,4% şi o cotă de 12,7% din total.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) deţin în a şase lună a anului 2024, o cotă de piaţă de 20,4%, care depăşeşte cu 7,7 puncte procentuale cota deţinută de motoarele diesel.

De asemenea, autoturismele full electrice deţin o cotă de 4% din piaţă, în luna iunie a anului 2024, faţă de iunie 2023, când reprezentau 12%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid au ajuns la o cotă de piaţă de 2,8%, faţă de iunie anul trecut, când reprezentau 3.9%.

În luna iunie 2024, primele trei cele mai vândute autoturisme full electrice sunt: Dacia Spring – cu 242 unităţi şi o scădere de -66,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3 (56 de unităţi, -33,3%) şi Hyundai Kona (50 de unităţi).

La autoturismele Plug-in, în clasamentul primelor trei modele vândute, în perioada analizată, conduce Toyota RAV4 – cu 64 de unităţi şi o creştere de 33,3%, apoi Ford Kuga (63 de unităţi, +10,5%) şi Mercedes Benz GLC (38 de unităţi, +40,7%).

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota Corolla – cu 532 de unităţi, în creştere cu 147% faţă de iunie 2023. Pe poziţiile următoare se clasează Toyota Yaris Cross – cu 332 de unităţi şi un plus de 78,5%, şi Toyota Rav4 (313 unităţi, +133%).

În cazul vehiculelor comerciale uşoare şi minibus, acestea consemnează, în iunie 2024, o creştere de 119% faţă de luna iunie 2023, dintre care autovehiculele comerciale uşoare fără minibus un salt de 118%.

Totodată, vânzările de vehicule comerciale grele şi bus au scăzut 1,5%, de la un an la altul. În această marjă, autovehiculele comerciale grele (peste 3,5 tone plus autotractoarele), fără bus, înregistrează o creştere de 2,2%, în timp ce vehiculele comerciale grele peste 16 tone plus autotractoarele consemnează o majorare de 1,2%.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top