Într-un comunicat de presă, Departamentul Apărării a informat că programul, care urmăreşte modernizarea şi crearea unui nou sistem de rachete balistice intercontinentale, va costa 140,9 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 81% faţă de investiţia estimată în 2021.
În ciuda acestei creşteri, Pentagonul a decis ca proiectul să continue, deoarece „este esenţial pentru securitatea naţională”, se menţionează în comunicatul instituţiei.
„Nu există alternative (…) care să poată îndeplini cerinţele la un cost mai mic”, se adaugă în comunicat.
Persoana responsabilă cu supravegherea studiului de cost, William LaPlante, a adăugat că, deşi sunt conştiente că este o cheltuială mare, autorităţile din domeniul intelligence „cunosc şi riscurile de a nu moderniza” forţele nucleare americane şi de a „nu aborda ameninţările reale” care sunt se confruntă ţara.
Cu Sentinel, SUA încearcă să-şi modernizeze capacităţile nucleare terestre pentru prima dată în 60 de ani, aminteşte EFE.