Marcel Ciolacu, despre protestul de la TAROM: A fost o mare greșeală, față de client, față de români (Video)

Marcel Ciolacu, despre protestul de la TAROM: A fost o mare greșeală, față de client, față de români (Video)

El a răspuns, astfel, întrebat despre faptul că piloţii TAROM au obţinut creşteri de salarii de 1.500 de euro, după ce, anterior, parte dintre aceştia nu s-au prezentat la muncă, declarându-se „inapţi de zbor”, fapt care a condus la anularea a zeci de zboruri ale companiei programate pentru ziua de luni a acestei săptămâni.

„Cred că domnul Grindeanu vă poate explica, domnul Grindeanu din funcţia de ministru, dar cei mai îndreptăţiţi sunt membri CA-ului, pentru că ei conduc societatea. Nu s-a găsit un dialog şi s-a recurs la acest sistem, această crăpătură în contractul colectiv de muncă. Părerea mea este că a fost o mare greşeală – faţă de client, faţă de români. Pentru că trebuie să anunţi – e dreptul fiecăruia să facă grevă anunţată -, dar nu am niciun drept nici eu, nici nimeni să recurgem la astfel de artificii, astfel încât să punem oamenii pe drumuri sau să doarmă în aeroport”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Acesta a adăugat că o astfel de abordare nu este una corectă într-un stat „dezvoltat şi democratic” cum este România.

„Cred că a fost o scăpare şi sper ca cei care s-au implicat în acest lucru să îşi fi dat seama în acest moment că nu este abordarea corectă într-un stat dezvoltat şi democratic cum este România”, a mai spus premierul.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top