Wizz Air introduce, din octombrie, noi zboruri directe din Bucureşti şi Cluj-Napoca spre cinci destinaţii

Wizz Air introduce, din octombrie, noi zboruri directe din Bucureşti şi Cluj-Napoca spre cinci destinaţii

Potrivit uuui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, zborurile din Bucureşti la Milano Malpensa vor fi în fiecare zi, către Stuttgart în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar spre Trieste în zilele de marţi şi sâmbătă.

De asemenea, din octombrie 2024, vor fi zboruri directe din Cluj-Napoca la Stuttgart, în fiecare joi şi duminică, iar spre Lisabona în fiecare luni şi vineri.

Preţurile biletelor încep de la 99 de lei, pe ruta Bucureşti – Milano Malpensa şi Bucureşti – Trieste, şi ajung la 129 de lei pentru Cluj-Napoca – Stuttgart, 159 de lei pentru Bucureşti – Stuttgart, respectiv 189 de lei pentru Cluj-Napoca – Lisabona.

Compania aeriană precizează că, în această toamnă, vor fi programate alte două rute din Cluj-Napoca, ce vor completa astfel opţiunile disponibile pasagerilor: cea către Viena, din 1 octombrie (în zilele de marţi, joi şi sâmbătă), şi cea către Lyon, din 28 octombrie (în fiecare luni, miercuri şi vineri).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top