ractic, aceste despăgubiri au fost acordate pentru acoperirea costurilor efectuate pentru transport, cazare și pentru orice alte tip de cheltuială suportată de asigurat/asigurați privind serviciile turistice.
Conform datelor colectate din partea companiilor membre UNSAR, valoarea acestor tipuri de despăgubiri este în creștere față de anul 2022 cu 20% și cu peste 620% față de 2021.
“Cu toții aşteptăm cu bucurie vacanța, însă situațiile neprevăzute ne pot da planurile peste cap. Observăm de la un an la altul creșteri importante ale despăgubirilor plătite de companiile de asigurări în baza acestor tipuri de asigurări de călătorie – așadar, nevoia de protecție financiară este mai mult decât evidentă”, a declarat Alexandru Ciuncan (foto), președinte & director general al UNSAR.
Fie că vorbim despre o clauză inclusă în polița de asigurare de călătorie sau despre o poliță storno de sine stătătoare, aceasta este soluția care le oferă clienților garanția că își vor putea recupera cheltuielile efectuate cu vacanța sau chiar va prelua și plata penalităților pe care le datorează agenției de turism pentru anularea călătoriei, în limita sumei asigurate înscrisă în polița de asigurare.
Situațiile care sunt acoperite în baza acestei clauze/polițe fac referire la: îmbolnăvirea / decesul persoanei asigurate, a partenerului de călătorie sau a unei rude de gradul I și II, vătămarea sau rănirea în urma unui accident rutier, daune produse locuinței, apariția obligației de a fi parte într-o procedură legală, pierderea locului de muncă în urma concedierii, pierderea / furtul documentelor de identitate necesare pentru călătorie etc.
„Având în vedere impactul financiar care poate fi generat de o anulare de călătorie, de o îmbolnăvire sau de un accident în străinătate, decizia de a achiziționa o asigurare de călătorie care să cuprindă și clauza storno poate face diferența”, a declarat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.
Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.