“(..) ]n mod special Complexul Energetic Oltenia, unde până vineri vom putea acționa cu cinci grupuri și jumătate, cum se spune, deci inclusiv Ișalnița, în special Valea Jiului la Paroșeni unde s-a folosit inclusiv munca manuală la încărcarea cărbunelui în termocentrală pentru că au avut probleme cu echipamente din anul 1950 și au găsit aceste soluții, Elcen cu CET Sud, de asemenea cu echipamente din anii ’60 care la temoeraturi ridicate funcționează cu provocările aferente (…) Repet, am ajuns astăzi să tragem de fiecare MW pe care îl avem la dispoziție pentru că timp de zeci de ani statul român din păcate nu a investit în sistemul energetic”.
Acesta este un extras din declarația de presă făcută azi de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după o întâlnire cu reprezentanții producătorilor de energie electrică, în contextul consumului mare generat de temperaturile crescute.
Nu a fost singura referire la aportul pe care cărbunele l-ar putea aduce și în viitorul apropiat. Pe de o parte, Burduja a vorbit despre punerea în funcțiune, în această toamnă, a unui grup nou pe cărbune, la Rovinari. “La Complexul Energetic Oltenia o altă investiție foarte importantă este grupul 5 Rovinari care în spetembrie ar trebui să intre în probe și de la 1 octiembrie ar trebui să avem producție”, a spus Burduja.
Pe de altă parte, dacă va fi nevoie totuși de producție de energie care nu poate fi obținutp în alt mod, se vor putea porni și alte grupuri pe cărbune, de la Craiova, deși există o problemă de personal.
“Am analizat posibilitatea de a apela, în caz de necesitate, de nevoie, la ordinul Dispeceratului Energetic Național, la grupuri în plus, spre exemplu la Electrocentrale Craiova, unde sunt două grupuri, ambele la fel de vechi, și au semnalat problema personalului, personal specializat care să opereze aceste grupuri în camera de comandă, oameni care sunt foarte buni experți dar care din păcate au apelat la prevederile unor legi și au preferat să iasă la pensie și acum avem o problemă reală de experți care să gestioneze aceste echipament”, a spus Burduja.
La momentul redactării acestei știri, centralele pe cărbune funcționau la o putere de peste 2.200 MW, acoperind circa 19% din producția națională de energie electrică.
Citește și: