Un bărbat de 37 de ani din raionul Fălești a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce a încălcat în mod repetat măsurile de protecție dispuse în urma unui caz de violență în familie.
Instanța emisese la 1 iulie 2025 o ordonanță de protecție în favoarea soției și fiului său, interzicându-i agresorului să se apropie la mai puțin de 50 de metri de aceștia și să ia legătura directă sau indirectă cu victimele, pe o perioadă de trei luni.
Cu toate acestea, bărbatul a ignorat decizia instanței și, pe 9 și 30 iulie, a pătruns în gospodăria familiei, provocând scandaluri verbale și consumând alcool. Deși nu a recurs la violență fizică, comportamentul său a fost catalogat de procurori drept periculos și abuziv.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă faptele comise, însă judecătorii au considerat că pedeapsa este necesară pentru a preveni repetarea comportamentului agresiv.
Magistrații au reamintit că nerespectarea măsurilor de protecție reprezintă o infracțiune gravă, iar fiecare caz de violență domestică trebuie raportat și sancționat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.