Lucian Mîndruţă şi soţia sa deţin două firme care au avut afaceri de peste un milion de lei în 2022 şi un profit net de peste 400.000 de lei

Lucian Mîndruţă şi soţia sa deţin două firme care au avut afaceri de peste un milion de lei în 2022 şi un profit net de peste 400.000 de lei

La 27 decembrie 2023, Lucian şi Ioana Raluca Mîndruţă, în calitate de asociaţi cu părţi egale în firma Sign Factor, au decis schimbarea obiectului principal de activitate al firmei din consultanţă pentru afaceri şi management în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune.
La aceeaşi dată, Ioana Raluca Mîndruţă, de profesie medic neurolog, i-a cedat lui Lucian Mîndruţă părţile sociale deţinute în firmă. În urma cesiunii, Lucian Mîndruţă e asociat unic al Sign Factor, conform deciziei obţinute de Economica.net.

Lucian şi Ioana Raluca Mîndruţă deţin şi firma Alter Media din Ilfov, cu activităţi ale agenţiilor de publicitate.

Sign Factor a avut o cifră de afaceri netă de 759.943 de lei în 2022, cu 9,6% mai mică decât cea din 2021. Firma a avut un profit net de 416.223 de lei în 2022, cu aproape 16% mai mic decât în 2021, arată bilanţurile comparate de Economica.net. Firma a lucrat cu trei salariaţi în 2022 şi 2021.

Alter Media a avut o cifră de afaceri netă de 294.910 lei în 2022, cu aproape 62% mai mare decât în 2021. Firma a avut un profit net de 16.250 de lei, cel puţin dublu faţă de profitul din 2021, potrivit bilanţurilor comparate de Economica.net. Alter Media a avut un salariat.

Sign Factor şi Alter Media au avut o cifră de afaceri netă cumulată de peste 1 milion de lei în 2022, cu 3% mai mare decât cea din 2021. Cele două firme au avut un profit net cumulat de peste 432.000 de lei în 2022, cu aproape 14% mai mic decât în 2021, reiese din calculele Economica.net pe baza rezultatelor financiare ale firmelor.

Sursă foto: pagina de facebook a lui Lucian Mîndruţă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top