Sunt informații importante de la BNR pentru weekend și luni.
Euro a ajuns iar la recordul înregistrat în ianuarie, 4,9770 lei, după creșteri aparent nesemnificative, ultima fiind de 0,0003 lei.
Dolarul și-a continuat scăderea abruptă, ajungând până la 4,6207 lei, după un minus de 0,0157 lei. În urmă cu două zile, era la 4,65.
Și francul elvețian are oscilații. Ultima scădere l-a adus la 5,2450 lei (-0,0052 lei).
Lira sterlină se află la 5,8173 lei, în scădere cu 0,0027 lei.
Gramul de aur se zbate să revină, după picajul sub 300 de lei. Astăzi este cotat la 298,2265 lei (+0,5068).
Cotațiile sunt valabile pentru tranzacțiile din weekend și de luni.
”Cursul de schimb, particularitatea noastră, cu război la graniță, a mai spus Banca Națională încă din 2021, cu criză energetică masivă, pandemie sau după pandemie… asta ne mai trebuia să fi lăsat cursul să zburde. Ar fi fost foarte greu de controlat. Ne-am despărțit de țările cu care ne putem compara, ei au avut o flotare mai liberă, noi mai controlată, dar nu credem că am greșit” declara, în urmă cu două zile, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre cursul de schimb.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe