Autostrada Sibiu – Pitești: 980 de muncitori mobilizați pe secțiunea 5, care ar putea fi gata la final de an – secretar de stat FOTO

Autostrada Sibiu – Pitești: 980 de muncitori mobilizați pe secțiunea 5, care ar putea fi gata la final de an – secretar de stat FOTO

„Așa cum spuneam ieri, am făcut un tur de forță pe întregul traseu al Autostrăzii Sibiu – Pitești (109 km), iar astăzi vă voi prezenta stadiul lucrărilor pe ultimul lot din cele patru și, totodată, cel mai avansat, respectiv secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești”, a menționat oficialul de la Transporturi.

Potrivit lui, stadiul lucrărilor la corpul autostrăzii și structuri aferente acestei secțiuni este următorul:
– este în curs de finalizare instalarea stației de asfalt în organizarea de șantier
– a fost așternut asfaltul (strat de bază) pe sectorul de drum cuprins între km 112 – km 120 și continuă așternerea între km 104 – 112;
– sunt în curs de finalizare lucrările de consolidare a terenului de bază pentru corpul autostrăzii, fiind realizate în proporție de 98%;
– sunt în curs de finalizare lucrările de umpluturi cu pământ pe traseul autostrăzii, fiind realizați 3,8 milioane mc (97,5%);
– sunt în curs de finalizare lucrările de realizare a stratului de formă, fiind finalizați 44.500 mc (89%);
– se execută lucrări de realizare a stratului de fundație din balast (89%) și balast stabilizat cu ciment (51%);
– continuă lucrările de taluzare și profilare cu pământ vegetal;
– continuă montarea casiurilor și căminelor de vizitare în zona mediană a autostrăzii;
– se execută lucrări de excavație și betonare a șanțului trapezoidal;
– au fost montate 436 grinzi prefabricate de 40 metri la Podul peste râul Argeș (km 96+707), Podul peste râul Tutana (km 101+829), Podul de la km 111+780, Viaductul nr. 15 (km 115+240), Viaductul nr.11 (km 110+565) și a început operațiunea și la Viaductul nr.10 (km 109+383), care are o lungime de 576 metri. Pentru structurile anterioare, a fost finalizată și montarea predalelor;
– s-a finalizat montarea arcurilor prefabricate la Pasajul peste calea ferată de la km 104+484;
– se lucrează la subantretoazele Podului peste DN7C;
– se lucrează la montarea liselor prefabricate la Podul nr.14 (km 111+780)

Pe această secțiune, se construiesc și 3 noduri rutiere, după cum urmează:

𝗡𝗼𝗱 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿 𝗖𝘂𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝗴𝗲𝘀
– continuă lucrările de umpluturi și terasamente în zona bretelelor de acces ale nodului rutier
– continuă realizarea zidurilor de sprijin aferente bretelei 1
– s-a finalizat realizarea elevațiilor pasajului peste DJ704H amplasat pe breteaua 1

𝗡𝗼𝗱 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿 𝗕𝗮𝗶𝗰𝘂𝗹𝗲𝘀𝘁𝗶
– s-a finalizat realizarea podurilor casetate și podețelor dalate
– s-au finalizat lucrările de umpluturi de pământ în zona racordului cu autostrada, pe bretelele 1, 2, 3 și 4 ale nodului rutier, inclusiv așternerea stratului de balast stabilizat

𝗡𝗼𝗱 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿 𝗕𝗮𝘀𝗰𝗼𝘃
– a fost finalizată realizarea zidului de sprijin între km 121+395 și km 121+640 calea stângă
– se lucrează la armarea, cofrarea și betonarea zidului de sprijin între km 121+395 și km 121+640 calea dreaptă
– a fost finalizată realizarea fundațiilor și elevațiilor aferente Podului 20
– se execută lucrări de umpluturi cu pământ între zidurile de sprijin, la capătul tronsonului 5 al autostrăzii

Autostrada Sibiu – Pitești (A1) va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, dintre care Secțiunea 1: Sibiu – Boița (13,17 km) a fost dată în trafic în decembrie 2022. Autostrada Sibiu – Pitești va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV.

FOTO: Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești (sursa: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu)

CITEȘTE ȘI:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top