Mai multe ţări din UE sunt favorabile achiziţionării de muniţie produsă în afara Europei pentru Ucraina

Mai multe ţări din UE sunt favorabile achiziţionării de muniţie produsă în afara Europei pentru Ucraina

Această propunere, iniţiată de Cehia,”se bucură de un mare sprijin din partea mai multor ţări”, a declarat premierul ceh Petr Fiala la finalul acestei întâlniri care a reunit peste 25 de ţări aliate ale Kievului.

„Este un mesaj foarte puternic transmis Rusiei”, a declarat premierul ceh, asigurând că aproximativ 15 ţări sunt pregătite să se alăture acestei iniţiative care îşi propune să răspundă penuriei de muniţie, în special de obuze de artilerie, din Ucraina.

Preşedintele Emmanuel Macron a apreciat că propunerea cehă este coerentă cu politica de până acum a UE şi a anunţat participarea Franţei la ea.”Am cerut statelor nemembre ale UE să vină cu soluţii (…) şi, prin urmare, vom participa la această iniţiativă”, a declarat şeful statului francez în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că „singurul obiectiv este eficienţa”.

Premierul olandez Mark Rutte a afirmat că ţara sa va contribui la planul ceh cu „peste 100 de milioane de euro” şi că „alte ţări vor urma” această cale.

„În ceea ce priveşte muniţia, există această iniţiativă cehă foarte bună, care constă în cumpărarea de muniţie şi obuze din întreaga lume pentru Ucraina”, a explicat Rutte. El a refuzat să precizeze care ţări din afara Europei ar putea fi solicitate să producă muniţiile ce vor fi livrate Ucrainei.”Este un secret”, a declarat premierul olandez.

Mai multe ţări, printre care Franţa, Germania şi Italia, au semnat acorduri bilaterale de securitate cu Kievul în ultimele săptămâni, dar UE, care a oferit ajutor militar în valoare de 28 de miliarde de euro de la începutul războiului, se luptă să îşi respecte angajamentele, în special în ceea ce priveşte obuzele.

UE şi-a stabilit un obiectiv de un milion de obuze de livrat Ucrainei până în luna martie, dar nu va fi în măsură să îl atingă.”Este clar că nu am avut acest milion. Deci a fost, fără îndoială, un angajament imprudent”, a declarat preşedintele Emmanuel Macron.

Prezent, de asemenea, la Paris, premierul portughez Antonio Costa a asigurat că miniştrii apărării din statele membre ale UE vor prezenta „în următoarele zece zile un plan concret pentru consolidarea capacităţii de a comanda muniţii pentru a sprijini efortul de război al poporului ucrainean”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top