CNAIR invită din nou Compania Naţională pentru Investiţii Rutiere să preia gestionarea construirii Autostrăzii Unirii (A8)

CNAIR invită din nou Compania Naţională pentru Investiţii Rutiere să preia gestionarea construirii Autostrăzii Unirii (A8)

CNAIR a prezentat, într-un comunicat transmis sâmbătă către AGERPRES, situaţia actuală a A8, de la Târgu Mureş la Ungheni.

Astfel, menţionează sursa citată, Contractele pentru loturile finanţate prin PNRR au fost deja semnate.

Pentru secţiunea Târgu Mureş – Miercurea Nirajului (24,4 km.), antreprenorul este Nurol Insaat VE Ticaret A.S. (Turcia). Valoarea contractului este de 2,46 de miliarde de lei, fără TVA, iar durata de 30 de luni (șase luni proiectare, 24 de luni execuţie).

Pentru Secţiunea Leghin – Târgu Neamţ (29,9 km.), antreprenorul este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade. Valoarea contractului este de 1,56 de miliarde de lei, fără TVA, iar durata de 30 de luni (șase luni proiectare, 24 de luni execuţie).

În cadrul Studiului de Fezabilitate, Secţiunea II Miercurea Nirajului – Leghin, km 22+000 – km 181+195, parte din Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ, a fost împărţită în 6 sectoare distincte: Lot 1b Miercurea Nirajului – Sărăţeni (km 22+000 – km 45+400), Lot 1c Sărăţeni – Joseni (km 45+400 – km 77+800), Lot 1d Joseni – Ditrău (km 77+800 – km 92+195), Lot 2a Ditrău – Grinţieş (km 0+000 – km 37+900), Lot 2b Grinţieş – Pipirig (km 37+900 – km 72+000), Lot 2c Pipirig – Vânători Neamţ (Leghin) (km 72+000 – km 89+000)

În vederea respectării prevederilor legale, CNAIR a iniţiat demersurile pentru realizarea Stadiului 1 de Audit de Siguranţă Rutieră (din cele patru conform legislaţiei în vigoare) aferent Studiului de Fezabilitate, pentru fiecare din cele șase sectoare.

„Auditul de Siguranţă Rutieră pentru loturile 1b şi 2c au fost finalizate, însă CNAIR analizând recomandările din cadrul raportului de audit întocmit pentru Lotul 1b a procedat în temeiul Legii 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră – cu modificările şi completările ulterioare, articolul 14, alineat 3, la contestarea unor măsuri ce ar avea implicaţii majore în derularea contractului de Proiectare şi Execuţie Lucrări”, se menţionează în comunicat.

Pentru Loturile 1c, Sărăţeni – Joseni, 1d, Joseni – Ditrău, 2a, Ditrău – Grinţieş, 2b Grinţieş – Pipirig, CNAIR a înaintat în data de 26 februarie contractele semnate către Autoritate Rutieră Română (ARR), acestea având ca durata de realizare 90 de zile de la data comunicării acestora.

Autoritatea Rutieră Română (ARR) a desemnat auditorii de siguranţă rutieră în data de 4 martie 2024, CNAIR transmiţând toată documentaţia necesară realizării rapoartelor de Audit in data de 5 martie 2024.

„Rapoartele de Audit de Siguranţă Rutieră se află în curs de elaborare, CNAIR asigurând în permanenţă comunicarea cu auditorii desemnaţi, pentru orice neclarităţi. Realizarea Auditului de Siguranţă Rutieră la etapa de Studiu de Fezabilitate are caracter obligatoriu conform legislaţiei în vigoare”, precizează reprezentanţii companiei.

De asemenea, subliniază aceştia, promovarea unui Studiu de Fezabilitate pentru etapa de proiectare şi execuţie, fără finalizarea raportului de Audit de Siguranţă Rutieră, poate genera, în funcţie de măsurile auditorului, blocaje în implementarea contractului de proiectare şi execuţie, prin eventuale modificări de soluţii tehnice, dar şi costuri suplimentare care exced disponibilităţilor financiare prevăzute iniţial.

În ceea ce priveşte celelalte loturi, în cazul Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, în data de 12 decembrie 2023 a fost transmis memoriul de prezentare spre a fi depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi. În cadrul documentaţiei au fost identificate erori, ce au fost remediate, iar completările necesare au fost depuse de către CNAIR. De asemenea, prestatorul a depus documentaţia necesară obţinerii avizului de gospodărire a apelor, fiind emise observaţii în data de 16 februarie 2024. Prestatorul a transmis în data de 5 martie 2024 completările solicitate, în prezent aşteptându-se un punct de vedere din partea ABA Bârlad şi ABA Siret.

Studiul de Fezabilitate, a fost predat în data de 15 februarie 2024 de către prestatorul Consitrans. În urma analizei s-a constatat faptul ca Studiul de Fezabilitate este incomplet şi prezintă numeroase erori/lipsuri, fiind respins de către CNAIR în data de 5 martie 2024. Termenul de predare a Studiului de Fezabilitate, 15 februarie nu a fost astfel respectat şi nu a fost decalat, drept urmare la acest moment se înregistrează penalităţi de întârziere.

Sursa citată mai menţionează că în prezent, se află în curs de desfăşurare etapa de identificare a proprietarilor, fiind întâmpinate probleme din cauza lipsei de informaţii în zonele UAT Costeşti, Leţcani, Rediu, Popricani şi Golăeşti.

„Prestatorul, Consitrans, şi-a asumat în cadrul şedinţelor de progres organizate de către CNAIR că va transmite documentele lipsă din cadrul Studiului de Fezabilitate, până la sfârşitul săptămânii”, subliniază comunicatul.

Situaţia privind evoluţia tuturor proiectelor este actualizată lunar şi postată pe site-ul CNAIR, la rubrica „situaţia proiectelor”.

„Totodată, reiterăm în mod public invitaţia adresată conducerii Companiei Naţionale pentru Investiţii Rutiere (CNIR) de a face demersurile legale şi procedurale pentru preluarea spre gestionare a proiectului A8 (Autostrada Unirii)”, se mai precizează în comunicat.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top