Minivacanțele, impact asupra PIB-ului. Adrian Negrescu: Românii își cheltuie economiile pentru a avea tot ce este important pe masa de Paște

Minivacanțele, impact asupra PIB-ului. Adrian Negrescu: Românii își cheltuie economiile pentru a avea tot ce este important pe masa de Paște

FOTO: Freepik @pvproductions

Analistul economic Adrian Negrescu ne-a vorbit despre impactul pe care îl au minivacanțele asupra economiei românești.

În acest an Paștele va fi în 5 mai, iar bugetarii vor avea parte de o minivacanță începând încă din 1 mai, cu o ”punte” peste ziua de joi, 2 mai, urmând să revină la serviciu abia pe 7 mai, deci un timp suficient de a merge în vacanța pascală, dar și un motiv în plus de a face cumpărături pentru o perioadă mai îndelungată.

Analistul economic Adrian Negrescu ne-a explicat cum pot minivacanțele să influențeze PIB-ul României, dar și de ce statisticile privind risipa alimentară sunt diferite de dinamica vânzărilor. 

”Orice sărbătoare generează consum și consumul este motorul economiei, 40% din veniturile din economia românească sunt create de comerțul cu amănuntul, de ceea ce cheltuim noi în fiecare zi, pentru vacanțe, pentru masa de zi cu zi, pentru tot ceea ce este important pentru noi în fiecare zi. 

Din această perspectivă, minivacanțele aduc un vârf de vânzări în magazine, iar acest lucru este un fapt pozitiv. Românilor le place să se distreze, le place să cumpere, le place să aibă tot ce își doresc pe masă, mai ales în perioadele de Paști și de Crăciun. 

Pentru mulți comercianți, Paștele este o perioadă de maximum de vânzări,  în ceea ce privește mai ales produsele alimentare.

Așa că influențează în sens pozitiv PIB-ul, în condițiile în care, și așa, românii au strâns cureaua foarte mult în acest an, pe fondul creșterilor de prețuri. Să nu uităm că avem cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, adică avem cele mai ample creșteri de prețuri pentru a doua lună la rând”, a declarat analistul economic Adrian Negrescu, în exclusivitate, pentru DCNews.

Orice perioadă în care românii au ocazia de a sărbători, de a pune masă, de a-și chema familia, de a face cumpărături este salutară. Vacanțele, sărbătorile, minivacanțele de 1 mai, de Paște, toate acestea creează vânzări mai mari decât într-o perioadă obișnuită și asta aduce încasări mai mari atât pentru comercianți, pentru cei din HoReCa și pentru statul român”, a mai spus analistul.

Negrescu: Românii își cheltuie economiile pentru a avea tot ce este important pe masa de Paște

De asemenea, Adrian Negrescu a subliniat că ”Paștele este o sărbătoare pe care o petreci în familie și românii, în general, marea lor majoritate. Dar atenție, pentru a sărbători merg foarte mult în magazine. Suntem printre cei mai fervenți cumpărători pentru sărbătorile pascale din Europa. La noi, Paștele este o sărbătoare a consumului, o sărbătoare a comerțului. Este un moment în care românii își cheltuie economiile pentru a avea tot ce este important pe masa de Paște”.

Cât privește risipa alimentară, venită de cele mai multe ori după acest gen de sărbători, Adrian Negrescu a atras că acest lucru este arătat de statistici, dar ”dacă ne uităm la dinamica vânzărilor din comerțul cu amănuntul, vedem că românii au strâns cureaua și sunt mult mai atenți la mâncare, la produsele alimentare, la ceea ceea ce consumă și la risipă față de, să spunem, acum 2 ani de zile.

De ce? Pentru că prețurile i-au determinat, practic, să fie mai atenți, să cumpere mai puțin, să cumpere numai ceea ce este cu adevărat necesar, reducându-și, practic, coșul de cumpărături foarte mult față de acum doi ani”, a concluzionat analistul economic.

Citește și:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top