„Schimbările climatice modifică geografia vinului. Vor exista câştigători şi pierzători”, concluzionează Cornelis van Leeuwen, profesor de viticultură la Bordeaux Sciences Agro.
Conform unui studiu, publicat în revista Nature Reviews Earth & Environment, între 49% şi 70% din actualele regiuni producătoare de vin ar putea să se confrunte cu un risc „substanţial” de pierdere a aptitudinii de a produce vin în mod rentabil, dacă temperaturile globale vor creşte cu mai mult de 2 grade Celsius până la finele acestui secol.
„Putem întotdeauna să facem vin aproape peste tot (şi facem acest lucru în climate tropicale, în Tahiti, în India) dar aici vorbim de a face vin de calitate şi în condiţii economice rentabile”, a explicat Cornelis van Leeuwen.
În sens invers, între 11% şi 25% din regiunile unde viile sunt deja implantate ar putea vedea cum producţia lor se ameliorează şi noi regiuni viticole ar putea apărea la latitudini şi altitudini mai ridicate. De exemplu, în sudul Marii Britanii unde cultura viţei de vie este astăzi într-un stadiu embrionar.
La fel ca şi în alte domenii, nivelul încălzirii globale va determina datele problemei. Dacă va rămâne mai mică de 2 grade Celsius la nivel mondial, majoritatea regiunilor producătoare din Europa îşi va păstra aptitudinea de a produce, dar cu preţul unor măsuri de adaptare. În schimb, „în cele mai severe scenarii de încălzire globală, majoritatea regiunilor mediteraneene ar putea deveni inadaptate climatic la producţia viticolă”, concluzionează autorii studiului.
Aproximativ 90% din regiunile viticole tradiţionale din zonele costiere sau de câmpie din Spania, Italia şi Grecia ar fi astfel ameninţate de dispariţie până la finele acestui secol. În alte părţi ale lumii, sudul Californiei riscă o soartă similară.
Anumite regiuni producătoare vor fi nevoite să se adapteze, de exemplu prin recurgerea la soiuri care suportă mai bine temperaturile ridicate şi seceta, precum Carignan, Grenache şi Mourvedre (pentru vinurile roşii) sau Chenin şi Xynesteri (pentru vinurile albe).
„Tragem un semnal de alarmă faţă de recursul la irigare: este o inadaptare. Viile irigate sunt mai vulnerabile la secetă dacă apa lipseşte. Apa este o resursă limitată şi este o nebunie să o direcţionăm spre vie, care se poate acomoda foarte bine la o cultură uscată”, subliniază Cornelis van Leeuwen.
