20 de state din UE și-au arătat susținerea față de solicitarea Austriei de revizuire a directivei Bruxelles-ului privind lupta împotriva defrișărilor

20 de state din UE și-au arătat susținerea față de solicitarea Austriei de revizuire a directivei Bruxelles-ului privind lupta împotriva defrișărilor

Legea UE îşi propune să elimine defrişările din lanţul de aprovizionare cu carne de vită, soia şi alte produse agricole vândute în Uniunea Europeană, astfel încât consumatorii europeni să nu contribuie la distrugerea pădurilor lumii. Aceleaşi reguli se aplică şi fermierilor europeni, cărora li se interizce să exporte produse cultivate pe terenuri defrişate.

Miniştrii Agriculturii din 20 dintre cele 27 de state membre şi-au exprimat sprijinul faţă de o solicitare formulată de Austria privind revizuirea legii, la Consiliul Agrifish care a avut loc marţi, a declarat ministrul austriac al Agriculturii, Norbert Totschnig.

„Cerem acum Comisiei o suspendare temporară a reglementării pentru a permite o implementare fezabilă, însoţită de o revizuire a reglementării”, a precizat Norbert Totschnig într-un comunicat de presă.

Mai mulţi oficiali europeni au confirmat pentru Reuters că aproximativ 20 de state membre au sprijinit solicitarea Austriei la reuniunea miniştrilor europeni ai Agriculturii, Franţa, Italia, Polonia şi Suedia fiind printre susţinători.

În ultima perioadă, liderii UE au relaxat mai multe măsuri destinate protecţiei mediului, în încercarea de a pune capăt mai multor luni de proteste ale fermierilor nemulţumiţi de politicile verzi ale UE şi importurile ieftine.

Cu toate acestea, comisarul european pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius, a pus luni sub semnul întrebării momentul în care statele membre au decis să îşi exprime îngrijorările cu privire la anti-defrişări, având în vedere că mai sunt doar câteva luni înainte de alegerile europarlamentare din iunie, după ce au petrecut mai mulţi ani cu negocierea şi aprobarea legii.

„Desigur că vom asculta argumentele dar, sincer, nu văd nicio problemă”, a spus Virginijus Sinkevicius la o conferinţă de presă.

Directiva UE ar urma sa intre în vigoare la finele lui 2024.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top