Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Florin Cîțu, premier al României în 2020-2021, a fost întrebat dacă mai este România „tigrul economic al Europei“.
Florin Cîțu, premierul României în perioada 23 decembrie 2020 – 25 noiembrie 2021, a fost invitat, miercuri, la un interviu exclusiv la DC News, alături de analistul politic Bogdan Chirieac și jurnalistul Mihai Ciobanu, redactor-șef DC Business.
Acesta din urmă i-a adresat, în finalul emisiunii, o întrebare fostului prim-ministru.
„Dumneavoastră spuneați la un moment dat că România ar fi tigrul economic al Europei. Mai este România tigrul economic al Europei?“, a întrebat Mihai Ciobanu.
CITEȘTE ȘI –
„Cred că ar trebui să ne oprim să mai spunem acest lucru și, în schimb, să încercăm să facem o economie competitivă. Am ajuns astăzi să ne bucurăm și să zicem: Lasă, că putea să fie mai rău! Nu vreau să trăiesc și să fac astfel de politică. Eu vreau să fac o politică în care să spun: Vreau să fie mai bine. Cu toate riscurile, hai să facem mai bine!
Nu vreau să mă bucur la 2% creștere economică, ci la 10% creștere economică. Și se poate să faci asta în România. Pentru acest lucru trebuie să ai curaj.
Nici măcar nu mai contează dacă ești sau nu tigrul economic al Europei, dar să faci o Românie în care oamenii să-și dorească să se întoarcă în țară sau măcar să nu mai plece. Ăsta e obiectivul“, a precizat Florin Cîțu.
„Deci, din tigru, acum suntem o pisicuță“, a completat, ironic, Bogdan Chirieac.
CITEȘTE ȘI –
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe