Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare consideră că trebuie îndeplinite o serie de condiții pentru adoptarea noilor tehnici genomice (NGT)

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare consideră că trebuie îndeplinite o serie de condiții pentru adoptarea noilor tehnici genomice (NGT)

Potrivit unui comunicat de presă al Alianţei, în spaţiul public, autohton sau comunitar, se vehiculează o serie informaţii inexacte despre cum se raportează mediul asociativ agricol naţional pe acest subiect dar şi despre poziţia României, în rândul celorlalte state membre.

„Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), singura structură cu reprezentativitate la nivel naţional şi european în mediul asociativ agricol, membru COPA-COGECA din partea României, susţine implementarea celor mai noi progrese ale ştiinţei. Apreciem că, în condiţii legale clare, NGT ar putea reprezenta, din punct de vedere tehnologic, o oportunitate pentru fermierii români”, se spune în comunicat.

Cu toate acestea, AAC consideră că, în acest moment, discuţia este legată de chestiuni juridice şi comerciale. „Este nevoie, în continuare, de consultări suplimentare pentru a lămuri, complet, toate semnele de întrebare legate de actuala propunere de regulament a Comisiei Europene, în ultima formulă de text. Suntem pentru ştiinţă dar nu în condiţii discutabile din punct de vedere legal. Nu dorim ca fermierii români să devină, în următorii ani, victimele unor dispute comerciale sau juridice care să le afecteze activitatea”, se mai spune în comunicat.

În acest context, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare apreciază pozitiv modul în care, până acum, România, prin ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a reprezentat interesele fermierilor în Consiliul AGRIFISH, în dosarul NGT. „România susţine noile tehnici genomice, nu a existat niciodată opţiunea să se opună, doar că există o serie de chestiuni ce trebuie clarificate şi o serie de condiţii ce trebuie să fie îndeplinite. Considerăm că, odată ce aceste condiţii vor fi tranşate, România poate susţine, şi cu sprijinul AAC, o nouă formă de regulament a Comisiei Europene pe această temă”, transmit reprezentanţii AAC.

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare este formată din patru organizaţii agricole: Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – ,,PRO AGRO”, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – ,,LAPAR”, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – ,,UNCSV” şi Asociaţia Forţa Fermierilor – ,,AFF”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top