Banca Națională a Moldovei anunță că locuitorii Găgăuziei nu vor putea folosi cardurile rusești MIR promise de guvernatorul regiunii

Banca Națională a Moldovei anunță că locuitorii Găgăuziei nu vor putea folosi cardurile rusești MIR promise de guvernatorul regiunii

Precizările Băncii Naţionale a Republicii Moldova vin după ce guvernatorul Găgăuziei, Evghenia Guţul (foto), a anunţat, într-o vizită la 9 aprilie la Moscova, că locuitorii acestei regiuni din sudul ţării vor primi câte 2.000 de lei moldoveneşti prin intermediul cardurilor Mir ale unei bănci ruse care se află pe lista cu sancţiuni a UE.

BNM a declarat pentru NewsMaker că „este singura instituţie pe teritoriul Republicii Moldova care licenţiază, reglementează şi supraveghează, pe bază individuală şi, după caz, pe bază consolidată, activitatea băncilor persoane juridice din Republica Moldova şi a sucursalelor băncilor din alte state”.

Reprezentanţii instituţiei au mai precizat că, potrivit Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, orice „persoană juridică care intenţionează să opereze o schemă sau aranjament de plată pe teritoriul Republicii Moldova înaintează Băncii Naţionale o cerere de autorizare, inclusiv documentaţia justificativă aferentă, privind îndeplinirea permanentă a cerinţelor aplicabile autorităţilor de guvernanţă a schemelor/aranjamentelor de plată, stabilite în prezenta lege şi în actele normative ale Băncii Naţionale”.

„Momentan, BNM nu a recepţionat o astfel de cerere din partea Promsviazbank. De asemenea, în conformitate cu Regulamentul cu privire la cardurile de plată, iniţierea de către prestatorii de servicii de plată a activităţii în cadrul unui astfel de sistem de plăţi cu carduri poate fi efectuată doar după obţinerea autorizaţiei din partea BNM, iar Banca Naţională nu a emis o astfel de autorizaţie”, au comunicat reprezentanţii instituţiei.

Potrivit acestora, „ţinând cont de aceste prevederi legale, folosirea cardurilor sistemului rus de plăţi Mir prin intermediul infrastructurii de plăţi de pe teritoriul Republicii Moldova este fizic imposibilă”.

La 9 aprilie, aflată într-o vizită la Moscova, başcana Găgăuziei, Evghenia Guţul, a anunţat că a semnat un acord cu o bancă rusească care se află pe listele de sancţiuni ale UE cu privire la utilizarea cardurilor ruseşti Mir. Referindu-se la „beneficiile” acordului, Guţul a spus că toţi pensionarii şi angajaţii la stat din Găgăuzia vor putea primi de la 1 mai câte 2.000 de lei prin intermediul acestor carduri bancare ruseşti. Conturile vor fi deschise la distanţă, a precizat Guţul.

Într-o reacţie pentru NewsMaker, ministrul Finanţelor Petru Rotaru a declarat că acest tip de carduri nu poate fi utilizat pe teritoriul Republicii Moldova, ţinând cont că sistemul nu este valabil pe teritoriul ţări.

Radu Marian, deputat al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS, de guvernământ), a calificat promisiunea Evgheniei Guţul făcută la Moscova drept „o înşelăciune” şi i-a îndemnat pe oameni să nu o creadă. Guvernul de la Chişinău a calificat, la rândul său, declaraţiile acesteia drept „promisiuni deşarte”, menite doar să genereze titluri de ştiri, potrivit media citate.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top